Pentru cei noi mutați în Sibiu sau pentru turiști, undeva între Autogară și Gara din Sibiu se regăsește o capelă, cunoscută în limbaj popular ca „Biserica de la gară” sau „Clopoțelul de argint”, iar în limbaj oficial, Capela „Sfânta Cruce”. Dar oare ce are așa de ieșit din comun la acest lăcaș de cult?
Zi de zi, zeci de oameni vizitau această capelă (scriu vizitau, deoarece acum este în perioadă de reabiliatare) pentru a spune o rugăciune în fața Sfintei Cruci, lângă „Clopoțelul de Argint”, de a lăsa un bănuț, un pomelnic sau o „intenție de rugăciune”, astfel cerând ajutorul lui Dumnezeu. Și nu sunt puțini cei care „se jură” că li s-au îndeplinit cele cerute, au primit ce au cerut sau le-a venit gândul cel bun.
Ce har se află între aceste ziduri și ce putere ajutătoare au, nimeni nu știe. Cert este că vestea acestei biserici a adus până la turiști veniți de departe. Acum câteva luni, am dat în tren de un tip, Alex, care pornise spre Sibiu, tocmai de la Sighet, să se roage în această biserică pentru a-l ajuta Dumnezeu la îndeplinirea unui vis. Nu a vrut să îmi spună despre ce e vorba, poate și din cauză că, verbalizând, credea că acesta nu se mai îndeplinește.
Nici lucrările de reconstrucție nu au oprit enoriașii sau turiștii „să trimită la Domnul” pomelnice și intenții de rugăciune. Lângă biserică se află un container, unde oamenii pot merge să se mai agațe câte de încă o speranță. Am vorbit cu doamna ce stătea acolo și mi-a mărturisit că mulți oameni revin să-i mărturisească, în fel și chip, cât de mult i-a ajutat rugăciunea trimisă la Cel de Sus.
De la legendă, la adevăr istoric
Ca să găsim totuși o explicație cât de mică, propun să intrăm puțin în istoria acestei capele. Pe locul actualei capele catolice exista o mănăstire dominicană, distrusă în anul 1242 de hoardele mongole ce au asediat Sibiul. Dar după scurt timp, mănăstirea este reclădită. În urma năvălirii turcilor din anul 1432, mănăstirea şi biserica dominicană suferă mari stricăciuni, fapt pentru care în anul 1474 ordinul se mută în interiorul zidurilor cetăţii (actuala Biserica a Ursulinelor).
În 1475, fosta mănăstire dominicană este folosită drept adăpost pentru leproşi, motiv pentru care ea va fi cunoscută sub denumirea de „Biserica Suferinzilor”. Asediul Sibiului de către maghiari din 1659 au determinat autorităţile sibiene din acea vreme să demoleze biserica pentru a nu fi folosită ca punct de atac, iar crucea ce se afla în interiorul bisericii va fi îngropată în moloz şi noroi timp de 24 de ani.
Începând cu anul 1683, când crucifixul a fost dezgropat, prin lucrări succesive întinse pe parcursul a două secole, s-a născut capela în forma pe care o putem vedea astăzi. A fost inaugurată la 1755. Povestea crucifixului începe în anul 1417, când artistul austriac Petrus Lantregen a sculptat dintr-un singur bloc de piatră monumentul Isus pe Cruce între Maria şi Ioan.
Din anul 1954, Capela Sf. Cruci este declarată monument istoric. În prezent, Biserica aparține Bisericii Catolice din Centru.
O fărâmă de adevăr
Istoria acestei capele se învârte în jurul Crucii de Piatră. E posibil ca de aici să pornească această aură de mister. L-am rugat și pe lectorul universitar, Marius Șpechea să îmi explice cum crede acesta că stau lucrurile: „Oamenii mereu au încercat să se lege de ceva. Din punct de vedere al bisericii catolice, capela nu ar avea ceva «mistic». Dar în credința populară, oamenii cred că dacă vin să se roage în fața Sfintei Cruci și dau o intenție de rugăciune sub formă de pomelnic, Dumnezeu îi va asculta. Nu spun că nu se va întâmpla acest lucru, Dumnezeu ajută oamenii care cred cu adevărat în El.
Dar această credință, aproape mistică, conform căreia orice dorință se poate îndeplini dacă faci cele spuse anterior, a plecat, spun eu, tocmai de la crucifixul din interiorul capelei. Acest crucifix, unic în spațiul transilvănean, realizat dintr-un singur bloc de piatră, care a atârnat ultima speranță a leproșilor, care a fost îngropat și regăsit ani mai târziu, care a fost martor al multor schimbări, chiar a dat în sufletul oamenilor speranță. Și continuă să dea și pe mai departe. Dovadă sunt și zecile de mesaje de mulțumire, în foarte multe limbi, datate, găsite în biserică”.
Poate nici nu are importanță dacă și cum Capela „Sfânta Cruce” îndeplinește minuni. Însă cu siguranță bisericuța e un loc unde oamenii se agață de o ultimă speranță și, atunci, nu poate fi decât un loc binecuvântat de Dumnezeu. Misterele se găsesc peste tot, chiar dacă există întrebări cărora nimeni nu le poate oferi un răspuns. Iar uneori e mai bine așa. Minunile se îndeplinesc și, după cum știm, credință fără fapte este deșertăciune.
