Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care instituie Ziua de Curăţenie Naţională anual, în cea de-a treia sâmbătă din luna septembrie.
S-au înregistrat 223 de voturi „pentru”, 16 „împotrivă” şi opt abţineri.
„Se instituie cea de-a treia zi de sâmbătă din luna septembrie, a fiecărui an, ca Ziua de Curăţenie Naţională, pentru a accentua responsabilitatea socială atât a cetăţenilor, cât şi a autorităţilor publice, a persoanelor juridice în vederea încurajării acţiunilor de curăţenie cu impact pozitiv asupra mediului, a colectării separate, a reciclării şi depozitării deşeurilor”, prevede actul normativ.
Cu prilejul Zilei de Curăţenie Naţională, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care să fie promovate bune practici în privinţa acţiunilor de curăţare a mediului şi a importanţei păstrării unui mediu curat.
De asemenea, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii, în limita alocărilor bugetare aprobate, în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor, respectiv în vederea acordării de sprijin material, financiar şi logistic entităţilor care doresc să organizeze evenimente şi acţiuni publice dedicate desfăşurării unor activităţi de curăţare a mediului.
Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni dedicate promovării acţiunilor de curăţare şi protecţie a mediului, mai prevede proiectul.
Potrivit expunerii de motive a proiectului, „stabilirea Zilei de Curăţenie Naţională va ajuta şi la creşterea nivelului de conştientizare a cetăţenilor, autorităţilor şi companiilor cu privire la necesitatea de respectare a ţintelor obligatorii şi facultative în privinţa deşeurilor stabilite prin Green Deal, Directiva privind deşeurile şi prin Planul de acţiune privind economia circulară”.