Circulația pe Podul Gării se redeschide de vineri, 4 octombrie, de la ora 11, după lucrări ample prin care s-a refăcut practic toată structura carosabilului și trotuarelor podului.
Și circulația pietonală va fi deschisă provizoriu, din aceeași dată, pe trotuarul dinspre Promenada Mall.

Lucrările la acest obiectiv vor continua însă pentru încă aproximativ o lună.
„Astfel, pe pod se va continua lucrul pentru finalizarea amenajării trotuarelor, inclusiv înlocuirea parapetelor vechi, și se va monta și pune în funcțiune sistemul nou de iluminat public.

De asemenea, se vor reabilita și scările laterale podului, pe care pietonii pot coborî spre Gara Sibiu.

Sub pod se va continua amenajarea celor două zone de parcare și a pistei de biciclete din zona Mall-ului.

Și aici se va instala un sistem nou de iluminat public și se va amenaja o rețea de canalizare pluvială care să evacueze mai eficient apa.

Pentru realizarea acestor lucrări nu va mai fi însă necesară închiderea traficului pe pod”, au transmis reprezentanții municipalității sibiene.