2.9 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 30, 2024

Cuțitul la os

Cele mai citite

După ce ani de-a rândul, România a pierdut în toate domeniile sute de milioane de euro puși la dispoziție de UE pentru drumuri, rețele de apă, canalizare, gaze, ridicări de școli, renovări de spitale ori posibilitatea de a înlocui în diverse instituții aparatura tehnică depășită cu tehnologii performante, premierul Victor Ponta și-a dat seama unde e problema.
Miercuri, primul ministru a părut că în sfârșit a înțeles că legislația este „cuiul lui Pepelea”, întrucât termenele prevăzute pentru atribuirea unor lucrări prin sistemul de achiziții publice întrec orice limită a răbdării, iar contestațiile care însoțesc cam orice licitație publică „blochează dezvoltarea României”.
De ce oare abia acum a avut premierul această revelație, când numai uitându-ne la kilometrii de autostradă prevăzuți să fie construiți într-un an întreg în România, te crucești – 23 de km, într-un an întreg!?! E ceva de domeniul absurdului, ținând cont că pe grandioasele masterplanuri fluturate de diverși miniștri ai transporturilor sunt desenați mii de kilometri de șosele de mare viteză în țara noastră. Aceeași tresărire sinistră o ai și când realizezi că de aproape un deceniu autoritățile nu se pot pune de acord cu privire la demararea unui studiu de fezabilitate veridic pentru autostrada Sibiu-Pitești, astfel încât nici până acum nu știm cât costă în mod real. Până în prezent, nu s-a reușit nici măcar atribuirea realizării studiului de fezabilitate către o firmă. Din aceleași cauze legislative. Iar dacă peste câteva zile, când expiră termenul de atribuire a contractului de către CNADNR vor exista contestații, procedura intră din nou în colaps, pentru că, în general, termenele de contestație se lungesc pe intervale de timp neștiute de nimeni, în funcție de disponibilitatea instanțelor de judecată.
Astfel, în timp ce în țara noastră nu reușim nici măcar să dăm startul lucrărilor, alte popoare, cu mult mai mult spirit practic, le vor fi terminat deja de mult. Polonezii au construit 1.500 de km de autostradă din bani europeni, iar România, 290. Asta fără să mai punem la socoteală că spaniolii au aproape 15.000 de km, germanii 13.000, iar francezii peste 11.000.
Eu însămi locuiesc pe o stradă de pământ și, împreună cu cei peste 3.000 de locatari din zonă, am obosit să ne deplasăm de ani întregi în mizerie și noroi, în așteptarea acestor proceduri legale care să permită asfaltarea. Și da, motivul pentru care întregul demers este blocat în prezent pe această stradă, urâtă și evitată de toți taximetriștii din oraș, îl reprezintă tot contestațiile, incriminate de Victor Ponta în această săptămână. Cei care au de suferit însă din aceste prevederi legale găunoase sunt oamenii, nu sistemul.
În lipsa unor măsuri urgente, România se îneacă în mlaștinile legislative pe care le-au inițiat și le-au creat parlamentarii noștri total rupți de realitate, pe care i-am votat.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pericol extrem de Valea Oltului. Cad stânci de pe versanți, un TIR a fost lovit

UPDATE: "În urma fenomenelor meteorologice din această perioadă mai pot avea loc alunecări de pietre, arbori sau grohotiș în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect