UPDATE: „Din păcate, bărbatul a fost găsit decedat într-un pârâu din apropierea localității.
În urma examinării sumare a trupului bărbatului, nu s-au constatat urme ale săvârșirii unei infracțiuni cu violență.
Cadavrul a fost preluat de către reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Sibiu pentru efectuarea autopsiei în vederea stabilirii cauzei decesului”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cu sprijinul echipajelor canine din cadrul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu, pompieri și voluntari, desfășoară o amplă acțiune de căutare a unui bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Sebeșu de Jos, care a plecat într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni la domiciliu.
Căutarea are loc în extravilanul localității de domiciliu a bărbatului.
Joi, polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în seara zilei de 2 octombrie, fratele său, MUNTEAN TEOFIL, în vârstă de 43 de ani, cunoscut cu afecțiuni medicale, a plecat voluntar de la domiciliu, din localitatea Sebeșu de Jos, fără a mai reveni acasă.
Semnalmente: înălțime 170 cm, greutate 60 de kg, ochi căprui, păr scurt, brunet, poartă barbă.
La momentul plecării, bărbatul ar fi purtat pantaloni blue – jeans negri, o bluză roșie cu dungi albe , bocani negri, geacă neagră, căciulă neagră.
Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Persoanele care pot oferi informaţii despre acest bărbat sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.