Nimeni nu mai văzuse așa ceva, vă asigur. Un om îndrăcit? Nu. Dintr-aceștia văzuseră destui. Unul era chiar în cetatea lor. Ce se numea a Gherghesenilor? Nu numaidecât. Luca o numește astfel, probabil nu fără motiv, dar cetatea cu acest nume se afla la 50 de kilometri de Marea Galilleei. Ea se numește azi Jerash și a dat, de fapt, numele unei regiuni.
Acum înțelegem. Din acest motiv și Sfântul Luca, în Evanghelia sa, ne spune că minunea vindecării îndrăcitului are loc în acea regiune, cel mai probabil într-un sat ce poartă numele Kursi și ține în memoria sa arheologică minunea, prin ruinele unei biserici închinate minunii și omului vindecat. E important locul? Da. Pentru că porcii în care alungă Domnul pe diavoli nu erau porci pentru mâncare – în Kursi erau locuitori evrei, către interiorul regiunii, spre Ghergheseni nu -, ci pentru a fi vânduți în nordul regiunii Decapole, nu chiar foarte departe, către templele care jertfeau porci zeităților păgânilor.
Avem de-a face, așadar, cu o turmă sacrificială în cel mai serios sens al religiozității păgâne a vremii. De aici supărarea celor cărora li se pierde turma. Nu doar că Legiunea se ascunde în porci și o aruncă în lac de pe țărm – descrierea corespunde geografiei vecine satului Kursi -, ci și pentru că vindecând pe îndrăcit, Hristos arată la ce anume folosesc jertfele animalelor crescute de ei. Le dovedește că, evrei fiind, încurajează un cult străin Legii lui Moise.
Cel care avea să le lămurească gherghesenilor căderea lor în idolatrie nu este, de astă dată, Domnul Hristos. Ci omul scos din moarte. Omul ce fusese dezbrăcat de slavă omenească -imaginea lui gol și locuitor al mormintelor este simbolul agoniei continue în care își târa viața – este victima indiferenței celor din jur, ascunsă cel mai probabil după frică. Omul exprimă mai curând starea regiunii decât starea lui personală. Și Hristos, prin El, caută vindecarea lor.
Vindecarea lor de două idolatrii: a câștigului din porci și a lipsei de empatie pentru cel bolnav – dacă reducem îndrăcirea la boală, ceea ce vă asigur că nu este. Dialogul cu diavolii la marginea prăpastiei este pentru noi. Idolatrii de acum. Care credem în minciunea diavolului, cea dintâi, care ne spune că el nu există. Acum îl vedem. Își spune numele. Provoacă pagube în registrul economic al comunității. Știind că așa vor reacționa oamenii. Că li-i mai drag de câștigul din porci decât de întoarcerea unui agonic în viața cetății. Că li-i drag câștigul, fie el și din păcatul altora.
O să-mi spuneți că e vorba de ei. Nu doar. E vorba și de noi. Neatenții și uimitor de uitucii la valorile prin care Hristos ne-a cerut să ne trăim viața. Măcar în raport cu alții, dacă în raport cu noi nu ne iese.
Poate de aceea alege Hristos un fost îndrăcit să-i propovăduiască Evanghelia în ținutul Gherghesenilor. Ca să ne arate că un om poate reveni din iad prin puterea lui Hristos. Dar Acesta nu înfrânge indiferența noastră. Nu a venit doar ca să ne educe. A venit să ne mântuiască!
