Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul este mai puternic decât adevărul istoric. Și acum, ca de altfel oricând, oamenii au nevoie de idealuri și de istorii romanțate. Mihai Cotei este din Mediaș și e unul dintre fondatorii grupului „Teutonii Transilvaniei”. Aceștia se îmbracă în armură și încalecă, pentru a oferi spectacole la festivaluri medievale, rupte din producțiile cinematografice.
Nu există cavaler fără cal
Pasiunea lui Mihai pentru istorie a pornit încă din copilărie. „Îmi aduc aminte că în clasa a V-a, o profesoară ne-a pus să facem niște compuneri pe anumite subiecte. Textele mele s-au numit «Sabia Fermecată» și «Nunta Blestemată», ambele cu tematică medievală. Deci, pot spune că de mic copil am fost atras de cavaleri. Am ținut puțin această pasiune la sertar. Iar când am început să am o stabilitate financiară, m-am reîntors spre hobbyurile mele, spre ceva ce fac pentru suflet, nu pentru portofel. Așa că m-am înscris într-o asociație de reconstituire medievală, «Ordinul Cavalerilor de Mediaș».
Primul festival, al meu, a fost în Hunedoara. Am fost uimit să văd castelul și evenimentul, noi îmbrăcați în costumele din secolul XIII, mă simțeam ca într-un film. Lucrând cu aceștia, a ieșit la iveală și pasiunea pentru cai și am insistat foarte mult pe sintagma «Nu poți să te numești cavaler dacă nu ai cal». Iar în 2013-2014 am avut o primă paradă călare, în Mediaș. Am avut emoții maxime, călăream niște cai străini, nu mai urcasem niciodată pe aceștia. Pentru noi a fost un vis împlinit.
Următorul an, am zis să ridicăm puțin standardul și să facem un fel de întrecere călare. Am încropit o poveste, cu o vrăjitoare, cavalerii au trebuit să se lupte pentru a elibera orașul. Ne-am luptat cu niște lănci încropite de noi. A fost și funny, dar și interesant în același timp. O piesă de teatru stradal. Următorul an, vechii camarazi au spus: «Stop! Noi aici ne oprim! Este periculos, noi nu suntem făcuți pentru așa ceva». M-am despărțit de aceștia în relații amiabile, sunt foarte buni prieteni și colaborăm în continuare. Noi călare, ei pe jos.
În acea perioadă, l-am întâlnit și pe Radu Tătar, cu care am legat o foarte bună relație de prietenie. Acesta deține un centru de echitație, la Copșa Mică. De acolo a început totul. Am avut o primă ședință foto pentru un calendar, eu eram îmbrăcat în cavaler. Apoi a urmat o scenă video. Apoi o altă ședință foto pentru o carte de bucate, ” povestește Mihai Cotei.
„Dacă tu eziți, și calul o va face”
Munca de a fi cavaler nu este una doar pentru om, ci și pentru cal. Dacă călărețul nu are o relație cu partenerul său cabalin, atunci nu se pot sincroniza în paradă sau turnir.
„După atâția ani de experiențe și multe festivaluri, pot spune că incidentele sau accidentele au fost minime. În momentul în care participăm la un eveniment alături de caii noștri, cu toate că suntem într-o comunicare continuă cu organizatorul, vrem să știm: pe unde vom trece, ce obstacole vom întâlni, dacă sunt fântâni arteziene prin zonă, ce artificii, cabluri, steaguri, ce surprize sunt pentru public. Deoarece dacă pentru public sunt elemente de amuzament, pentru caii noștri sunt un factor de stres.
Am avut foarte multe antrenamente cu aceștia, cu petarde, steaguri, zăngănit de armuri, arme, lupte călare, în care ne-am creat și o legătură cu calul. El se bazează pe tine și pe gândirea ta. Dacă tu eziți, și el o va face. Este ceva ce nu aș fi crezut, dacă cineva mi-ar fi spus, dar am simțit pe propria piele. Dacă suntem într-o paradă și ezit să trec peste pod, Scarto, calul meu, nu va trece”, mărturisește cavalerul.
Cum se desfășoară un festival
Membrii din grupul Teutonii Transilvaniei sunt, în medie, șapte-opt, membri la fiecare eveniment. Iar un festival se desfășoară de obicei în trei zile, după cum spune și Mihai: „În prima zi, punem tabăra, cortul, facem țarcul cailor, pregătim apă, mâncare pentru aceștia. Pentru noi, organizăm mese, facem prezentare de armuri. Seara facem și parada de început. Iar următoarea zi este completă de festival.
Începem cu o demonstrație, avem un manechin rotativ, noi îl numim «Sarazin», ce are pe partea stângă un scut, iar pe partea dreaptă un buzdugan cu un lanț. Este un obiect de antrenament folosit de cavaleri și în secolele trecute. Trebuie să ai viteză și dexteritate să lovești scutul. Începem cu această probă, cu spada, sulița, lancea. Apoi vine «Proba coifurilor», în care dacă suntem în sezon, punem pepeni. Iar în galopul cailor trebuie să-i tăiem cu spada. În afara sezonului folosim coifuri de metal. Apoi urmează alte probe specifice. Iar, în final, avem turnirul călare”.
Turniruri ca în secolul XIII
„Avem un regulament, moștenit de acum 500-600 de ani pentru turniruri, dar noi l-am modificat puțin. Pe vremuri primeai cele mai multe puncte dacă loveai coiful, spre exemplu. Dar ținta noastră este să rămânem întregi și să nu ne rănim. Cele mai multe puncte, adică trei, le primești dacă lovești scutul adversarului. La coif sau la umărul drept, care nu este protejat, primești doar un punct, iar dacă lovești în partea de jos, ești depunctat.
Descalificat ești atunci când lovești calul. Alte măsuri de protecție pe care le-am luat ar mai fi legate de lance. Aceasta este o bucată de lemn de pin de doi metri, iar vârful, de un metru și zece, este din balsa, un lemn mai ușor, rigid, dar care se rupe foarte ușor și nu produce așchii. Ce ați văzut în filmul «Povestea unui cavaler», toate acele ovații trăite de către cavaleri, le-am simțit și noi și le resimțim în fiecare an”, spune cavalerul.
Turnirul internațional de la Oradea
„Toate au culminat cu campionatul de anul acesta de la Oradea, unde doar visam să ajungem. Am fost în anii trecuți și am văzut campionatul internațional, unde au fost cavaleri din Franța, Norvegia, Canada, Germania, însă noi am stat pe margine și am aplaudat. Anul acesta am avut ocazia să participăm alături de ei. Emoțiile au fost extrem de mari, frica, mai ales când am văzut cum arătau caii lor, mult mai frumos îmbrăcați. Frica s-a instalat oficial când am văzut lăncile cu care aveam de-a face. Acestea erau mai grele, mai mari și aveau vârful din pin. Dar am făcut față, am reușit să ajung în finală cu un norvegian.
Dar, din păcate, la ultimele ture eram foarte obosit, mâna dreaptă nu o mai simțeam. Mi-a venit scena din «Povestea unui cavaler», când i s-a legat lancea de mână. Dar eu nu am făcut acest lucru. Din neputință, am lăsat lancea pe gâtul calului meu și am atins calul adversarului. Am fost descalificat din această cauză. Animalul nu a pățit nimic, dar eu am pierdut. Totuși, a fost o mare victorie pentru mine. Au fost 14 participanți, din Franța, Norvegia, Slovacia și Canada. Ne-am dori ca la anul să avem mai mulți călăreți implicați. Dar nu putem să ne comparăm cu Franța sau cu Anglia, unde istoria lor a fost mai deloc fragmentată. Există mulți participanți care sunt moștenitorii cavalerilor din secolul XIV-XV, care au castele, blazoane. Aceștia participă și organizează aceste competiții pe domeniile lor. Îmbracă armuri de 15.000 de euro, au șei reconstituite după modelele din muzeu, sec XV, de 5.000-6.000 de euro” , mărturisește Mihai Cotei.
Sacrificii pentru pasiune
Mihai mărturisește că nu ar putea să urmeze această pasiune fără susținerea familiei sale. Anumite pasiuni presupun sacrificii. „Du-te lângă un cal, iar persoanele care vor veni spre acesta, sunt cele potrivite. Nu există oameni buni pe care caii să nu-i accepte”, concluzionează Mihai.
