-5.8 C
Sibiu
luni, noiembrie 18, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Prostia scufundă România

Publicitate electorală

spot_img
Cele mai citite

Prostul nu e prost destul… dacă nu e şi fudul! – spune o vorbă românească. Adică dacă nu e şi „ îngâmfat, mândru, încrezut şi arogant”, după Dicţionarul explicativ al limbii române, pe care azi nu-l deschide mai nimeni, ca să priceapă ce vorbeşte.

Nu ştiu dacă mulţi pricep ce vrea „ cultura urâtului şi a morţii” de la popoarele lumii, dar ea există, se deplasează devorator de la vest spre est, se impune prin cele mai subtile strategii de cucerire, se înstăpâneşte şi te trezeşti rob şi dependent. Nu-ţi mai pune nimeni cătuşe, nu te mai terorizează cu foamea, frigul şi bătaia ca să te lepezi de Hristos şi nu te mai întemniţează cu zecile de ani, ca în vremea prigoanei comuniste, venită pe tancuri de la răsărit.

„Civilizatorii” lui satan şi-au învăţat lecţia: „dragoste” cu forţa nu se poate! Vechile metode n-au făcut decât să umple cerul de sfinţi! Acum oferta încornoratului s-a rafinat enorm. Te îndoapă, te ţine la cald şi te dezmiardă de îţi pui singur ştreangul de gât, cătuşele la picioare, căluşul în gură şi cipul pe cap, mândru de ispravă şi încrezut. Cine mai e ca tine când împingi, îngâmfat, căruciorul în supermarket, doldora de otrăvurile care te fac dependent de farmacii?

Cine mai e ca tine când faci paradă, mândru, de cele două maşini, trei celulare, patru facultăţi ale odraslei care abia ştie să scrie şi cele 4o de perechi de pantofi din „dressingul” nevestii (că nu se mai poartă dulapul)? Cine-i ca tine când, încrezut, crezi că le ştii pe toate şi toţi ăilalţi „este neşte proşti”, nu-i aşa?  Cine-i ca tine, când , arogant, decizi că ţie să nu-ţi sufle nimeni în ciorbă?

Ia priviţi ce agitaţie drăcească a umplut România de părinţi „americani” şi dascăli „moderni”, acum când tocmai ne-a bătut la uşă noaptea morţilor, vrăjitoarelor, dracilor, vampirilor, scheletelor şi pocitaniilor de tot felul, când oameni care se cred cu scaun la cap şi-au batjocorit copiii cu măştile morţii şi i-au  aşezat de bunăvoie în gheara lui satan! Nici temniţele comuniste n-au reuşit ceea ce a reuşit „Harry Potter”.

Îndrăzniţi numai să-i spuneţi unuia din casta asta nouă de fuduli ceva de bun simţ sau cu toată dragostea, că s-ar putea să luaţi bătaie. Am îndrăznit eu odată, unui domn bine, care şi-a cumpărat pentru un grătar cu prietenii un chelteu de usturoi chinezesc, din acela care se cocleşte după ce-l cureţi şi-ţi face gaură în stomac după ce-l mănânci, să-i spun că tocmai şi-a cumpărat un ulcer. Credeam că are umor. M-a fugărit jumătate din piaţa Cibin cu înjurăturile lui. Darămite să mai spui cuiva că halloween-ul e bucuria diavolului şi o industrie de zombificare a unui popor creştin!

Cât de departe trebuie să fii de normalitate ca să-ţi transformi copilul în moarte, schelet sau vampir, să te buluceşti pe bani grei la Bran pentru o noapte de groază, să-ţi pice bine un gulaş servit într-un craniu , să-l ţuci pe dracula pe colţi sau să-ţi tragi un selfie cu un machiaj hidos de să cadă pe spate colegii, de invidie, luni dimineaţa la servici.

Mimetismul şi desacralizarea tradiţiilor fac loc unui şuvoi de neoprit al urâtului în cotidian, pentru care remarc o adevărată voluptate. Falsificarea omenească desfigurează în mod primejdios chipul lui Dumnezeu din om. Pocitul omului a devenit o afacere. Şuvoiul ne-a ajuns şi pe noi, românii!

Măşti în societate şi obrăzare groase în politichie, că aşa ne place nouă, să fim în „trend”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Bianca și Diana Crețu au lansat colindul „Stă Maria lângă cruce”

Medieșencele Diana și Bianca Crețu au lansat, duminică, pe canalul de Youtube un colind minunat.La doar câteva zile de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect