6.3 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Modernizarea Parcului ASTRA. Municipalitatea sibiană pusă sub presiune  

Cele mai citite

Primarul Sibiului Astrid Fodor se joacă cu focul, în condițiile în care va derula una dintre cele mai importante și sentimentale investiții pentru comunitatea sibiană. Practic, nu există cale de mijloc pentru proiectul municipalității. Ori iese ca la carte, ori devine o piatră de moară pentru Primăria Sibiu. Totuși, Astrid Fodor este primul primar al Sibiului în mai bine de 100 de ani care își asumă această responsabilitate, aceea de reconfigurare a celui mai umbros parc din centrul istoric al Sibiului. Deocamdată, are girul aleșilor locali. Aceștia au votat, în ședința de astăzi a Consiliului Local Sibiu, în fapt ultima ședință în componența actuală, proiectul de hotărâre privind modernizare și amenajarea Parcului ASTRA.

Este vorba prima modernizare a emblematicului parc sibian, de după 1926. Toți consilieri locali au fost de acord, în principiu, cu proiectul de modernizare, însă mulți dintre aceștia au atras atenția asupra copacilor ce urmează să fie tăiați din diferite motive, în principal, din cauză că ar putea în pericol viața trecătorilor. Cifrele înaintate sibienilor se referă grosso-modo la 10 arbori.

Totodată s-au exprimat păreri, mai mult sau mai puțin avizate, referitoare la materialele de construcții, despre viitoarele artere de acces către Spitalul Luther și locurile de parcare ce vor fi create (unii consilieri au spus că sunt favorizați funcționarii instituțiilor din zonă – spitalul Luther sau Biblioteca ASTRA, în defavoarea părinților care vin cu copiii de urgență la spitalul municipalității).

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a declarat că nu s-a dorit modernizarea parcului pe bucăți, ci privește investiția ca un „tot unitar”. Documentația se află în primele etape, în condițiile în care vor urma realizarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic și, ulterior, faza de execuție.

Ce transmite proiectul de modernizare creat de municipalitate  

Consilierii locali au aprobat astfel indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „AMENAJARE PARC ASTRA” din Municipiul Sibiu. Valoarea totală a investiției se ridică la  17.590.981,75 lei exclusiv TVA, respectiv 22.913.406,66 lei cu TVA .

Realizarea obiectivului se va concretiza într-o serie de avantaje socio-economice și de mediu, precum:

– efectul pozitiv asupra utilizatorilor prin îmbunătăţirea aspectului legat de siguranţă şi confortul acestora;

– modernizarea elementelor arhitecturale dar și conservarea cadrului vegetal existent;

– facilitarea activităţilor pentru petrecerea timpului liber al cetăţenilor;

– îmbunătăţirea aspectului urbanistic si peisagistic al zonei, prin realizarea unor zone de recreere, care să atragă oamenii într-un loc de oprire şi petrecere a unui timp relaxant de calitate;

– îmbunătăţirea condiţii lor de viaţă a localnicilor prin crearea unui spaţiu de refugiu în centrul oraşului, într-un cadru armonios, menit să accentueze intimitatea spaţiului şi să aducă un plus de valoare zonei.

Conceptul cuprins de proiectant

Pentru obiectivul de investiţii „Amenajare Parc ASTRA” au fost obţinute toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv avizul de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu. Pentru modernizarea şi încadrarea în nota arhitecturală dată, conceptul propus de proiectant cuprinde realizarea şi implementarea următoarelor:

 – Alei pietonale – aleea principală va fi menţinută în configuraţia existentă, iar aleea dinspre str. George Bariţiu va fi reconfigurată cu o arhitectură sinuoasă, coronamentul din beton asfaltic va fi înlocuit cu dale din ardezie, pe zona mediană, iar perimetral cu piatră cubică; se vor crea alei secundare cu rolul de a asigura interconectarea, într-un mod prietenos, a celor două alei principale.

Grup sanitar – grupul sanitar existent se va demola integral. Pe acelaşi amplasament se va construi o toaletă nouă, dotată cu toate facilităţile. Construcţia va avea un regim de înălţime S+P parţial. La subsol sunt prevăzute grupuri sanitare pentru bărbaţi şi femei, compartimentate pe gen, iar la parter vor fi amenajate două grupuri sanitare accesibilizate pentru persoanele cu dizabilităţi şi „mama cu copilul”, câte una pentru fiecare categorie. Învelitoarea va fi de tip verde, din Sedum (rezistent la secetă), mascată cu un perete fals, din plante căţărătoare.

Fântâna arteziană– fântâna arteziană existentă va fi demolată. Se va reconstrui una nouă, de tip cascadă, cu cișmea integrată, cu jeturi columnare RGB reglabile şi o platformă în console, ce oferă posibilitatea de relaxare şi odihnă. Bazinul principal se prelungeşte cu o zonă circulabilă, în care este integrată o cunetă pentru scurgerea apei din bazin într-o camera tehnică, de unde va fi preluată de pompe pentru recirculare, iar evaţia bazinului va permite interaacţiunea copiilor cu apa.

Mobilier urban – adaptat zonei (bănci, cosuri menajere etc). Elementul structural este de tip monolit din beton, peste care se află un şezut din rigle de lemn. Se va integra o zonă cu echipamente de joacă pentru copii, cu vârsta cuprinsă între 2 şi 8 ani.

Construirea a 2 pergole modulare. Aceste structuri au o volumetrie clară, care se va integra în planul amenajat existent, astfel încât să nu se creeze spaţii verzi reziduale, maximizând astfel utilizarea zonelor înierbate.

Amenajare zone verzi: în zona de intersecţie a aleilor cu copacii se vor crea alveole, dimensionate în raport cu arborele cu care interferează; plantarea de specii perene și refacerea gazonului. Ca urmare a inventarierii arborilor, parte a studiului dendrologic realizat, în locul exemplarelor fără valoare deosebită și a exemplarelor mature propuse pentru tăiere se vor planta 30 de arbori tineri.

 – Zidirea pe verticală a zidurilor istorice descoperite în urma săpăturilor arheologice, cu materiale de acelaşi tip, la cota +90 cm, calculată de la nivelul terenului amenajat şi integrarea unui spaţiu de relaxare.

Iluminat ambiental – refacerea integrală a iluminatului ambiental.

Sistem de supraveghere video pentru monitorizarea parcului, în vederea prevenirii si descurajării actelor antisociale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Rezultate finale oficiale în județ: Călin Georgescu a fost votat de aproape 48.000 de sibieni

Biroul Electoral Județean Sibiu a transmis, luni dimineața, rezultatele finale din turul I al alegerilor prezidențiale."Vă informăm că situația...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect