Pentru că vom avea parte de temperaturi tot mai scăzute, responsabilii Apa Târnavei Mari au transmis o serie de recomandări în ceea ce privește protejarea instalațiilor de apă în sezonul rece.
Astfel, consumatorilor le este recomandat să verifice rețelele de apă și robineții, înainte de venirea frigului, pentru a se asigura de buna lor funcționare și pentru a depista eventualele fisuri, vulnerabile la îngheț și să se asigure că au blocat accesul aerului rece în incinte, respectiv, cămine de apometre, casa scărilor, subsoluri tehnice, prin montarea de geamuri acolo unde ele lipsesc.
De asemenea, se poate recurge la etanșarea cu materiale izolante a căminelor de apometre.
În cazul căminelor de branșament aflate pe proprietate privată, utilizatorului îi revine sarcina de a proteja contorul de apă, costurile de înlocuire a unui contor înghețat revenindu-i exclusiv acestuia, iar în situația unui îngheț consumatorilor le este recomandat să nu se se implice singuri în remedierea contoarele de branșament, deoarece intervențiile neautorizate pot duce la alte probleme și pagube de-a lungul conductelor.
Utilizatorilor le mai este recomandat să nu folosească foc deschis pentru dezghețarea conductelor, iar în situația în care părăsesc locuința pentru mai multe zile, să păstreze o temperatură optimă în casă sau să golească de apă rețelele interioare, astfel încât să se asigure că acestea sunt protejate împotriva înghețului.