Sportivii sibieni au obținut rezultate notabile la una dintre cele mai importante competiții de scrimă juvenilă din țara noastră. Concursul, unul internațional, a avut loc în week-end-ul trecut, la Timișoara, fiind intitulat „Cupa Floreta”.
Un loc pe podium pentru sibieni
Micii scrimeuri sibieni, care au reprezentat clubul local ACS Floreta, au obținut un loc pe podium, cea mai importantă performanță realizată în acest concurs dedicat sportului juvenil. Rezultatele sunt cu atât mai meritorie în condițiile în care acest sport nobil este abia la început în județul Sibiu.
Astfel, Bogdan Fărcaș a obținut locul 3 la categoria Under 9 ani, în timp ce Vladimir Străjan s-a clasat pe poziția a 5-a la aceeași categorie de vârstă. Trebuie menționat că la categoria U9 au fost înscriși 9 copii, în timp ce la categoria superioară de vârstă U11 au fost 31 de participanți. Evoluția micilor scrimeuri sibieni a fost completată de Alexandru Hăbean, locul 13, la categoria U11.
Per total, în cele două zile de competiții, în orașul de pe Bega au fost prezenți în jur de 300 de sportivi din 10 țări.
Întrecerea internațională de scrimă s-a desfăşurat în Sala Banu Sport, aceasta ajungând în acest an la cea de-a VIII-a ediție. La Cupa Floreta Timişoara au luat parte floretişti din țări precum Ungaria, Croația, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Serbia, Cipru, Slovacia şi Marea Britanie.