0.2 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Două investiții din județul Sibiu incluse în planul de reorganizare al Hidroconstrucția

Publicitate electorală

spot_img
Cele mai citite

Compania de construcţii hidroenergetice şi hidrotehnice, Hidroconstrucţia, aflată în insolvenţă, anunţă că va depune, spre aprobarea creditorilor, un plan de reorganizare viabil în primul trimestru al anului 2025, odată cu încheierea procesului de soluţionare a contestaţiilor.

În acest plan sunt incluse două investiții din județul Sibiu, rețeaua de apă și canalizare din comuna Turnu Roșu și amenajarea hidro energetică a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu-Avrig. În prezent, Hidroconstrucţia este în insolvenţă sub supravegherea administratorului judiciar, consorţiul alcătuit de Muşat & Asociaţii – Restructuring\lnsolvency S.P.R.L. şi Infinexa Restructuring S.P.R.L. şi are în derulare 18 de proiecte.

Priorități

Potrivit unui comunicat al companiei transmis vineri AGERPRES, planul de redresare al Hidroconstrucţia, cel mai mare antreprenor român în domeniul construcţiilor hidroenergetice, defineşte priorităţile strategice, conţine măsurile implementate pentru susţinerea proiectelor critice şi identifică proiectele a căror derulare s-a dovedit viabilă din punct de vedere financiar. Printre măsurile avute în vedere pentru redresarea companiei se numără continuarea lucrărilor de construcţii hidrotehnice în amenajările hidro energetice (AHE) Răstoliţa, Surduc-Siriu, a râului Jiu pe sector Livezeni-Bumbeşti, a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu-Avrig (județul Sibiu), a râului Siret pe sectorul Cosmeşti-Movileni, Complexul Hidrotehnic şi Energetic Cerna Motru Tismana etapa a II-a, Cerna-Belareca. De asemenea, planul se referă şi la finalizarea reţelelor de apă şi canalizare în Blaj, Lupeni Est, Arad, Târgu Mureş, Câmpia Turzii, Galaţi, Cârţişoara, Viforoasa (Jud. Mureş), Turnu Roşu (Jud. Sibiu), Sighetul Marmaţiei-Vişeul de Sus, Baia Mare.

„Susţinerea planului de redresare şi expansiune al Hidroconstrucţia nu poate să se întâmple fără aplecarea către elementul esenţial: oamenii. De aceea, o parte importantă din plan o constituie transformarea organizaţională prin adoptarea unei culturi orientate spre performanţă şi excelenţă operaţională”, a declarat Mihai Marin, Director General Hidroconstrucţia, citat de agerpres.ro.

Insolvență pentru reorganizare

„În 2022, în urma contextului economic plin de provocări, cum ar fi creşterea galopantă a preţurilor din energie şi din sectorul materialelor de construcţii cauzată de pandemia de COVID 19 dublată de reacţia întârziată a instituţiilor statului pentru restabilirea echilibrului prestaţiilor şi împărţirea riscurilor în contractele publice, blocarea de către stat a unor investiţii în curs de derulare, lipsa forţei de muncă specializată, compania cu capital privat 100% românesc a ajuns în imposibilitatea de a susţine derularea celor 53 de contracte aflate la momentul respectiv în portofoliu, proiecte deosebit de complexe şi care impuneau provocări financiare şi operaţionale semnificative”, se mai scrie în comunicat.

Potrivit sursei citate, fără niciun sprijin financiar extern, în ianuarie 2022, Hidroconstrucţia a ales soluţia intrării în insolvenţă pentru a se putea astfel reorganiza sub protecţia legii. În acelaşi an, în luna noiembrie, Electromontaj SA, companie privată cu capital 100% românesc, lider pe piaţa construcţiilor energetice din România, a decis să intre într-un parteneriat economic şi corporativ cu Hidroconstrucţia prin achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al companiei, 63.37%.

În prezent, Hidroconstrucţia este în insolvenţă sub supravegherea administratorului judiciar, consorţiul alcătuit de Muşat & Asociaţii – Restructuring\lnsolvency S.P.R.L. şi Infinexa Restructuring S.P.R.L. şi are în derulare 18 de proiecte. Hidroconstrucţia are ca domeniu principal de activitate execuţia lucrărilor de construcţii hidroenergetice şi hidrotehnice la suprafaţă şi în subteran, pe lângă lucrările cu specific hidroenergetic, executând lucrări civile şi industriale, drumuri şi poduri, lucrări edilitare, lucrări de îmbunătăţiri funciare, exploatări de cariere şi balastiere, reparaţii de utilaje, confecţii metalice şi prefabricate din beton armat.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Brânză cu dor de la Nou Român, pentru momente care rămân

La aproape șaizeci de kilometri de Sibiu, în depresiunea Făgărașului, se află satul Nou Român, parte a comunei Arpașu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect