Consiliul Județean Sibiu demarează o campanie de informare pentru a încuraja colectarea selectivă a deșeurilor.
Campania vizează atât copii, cât și adulți, și este sprijinită de un proiect european care extinde Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). Acesta include achiziționarea și distribuirea de pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor către locuitorii județului, prin primăriile locale.
Primele întâlniri de informare au avut loc la Colegiul „Octavian Goga” din Sibiu și în Piața Volantă „Transilvania”.
„Este important să creștem cantitatea de deșeuri reciclate, iar pentru aceasta este nevoie permanentă de informare. Cu un efort minim, fiecare dintre noi poate contribui la o însănătoșire a mediului înconjurător, mai ales că, prin acest proiect, am oferit gratuit pubele pentru colectarea selectivă”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
În cadrul campaniei de conștientizare a necesității colectării selective a deșeurilor, a fost realizat un pliant cu informații privind tipul de produse care vor fi depozitate în pubelele negre, albastre, galbene, maro și verzi.
Campania de informare va continua și în perioada următoare în școlile din județul Sibiu, precum și în cadrul unor evenimente ale comunităților locale.
Pentru extinderea SMID, Consiliul Județean Sibiu are în derulare Proiectul „Recipiente de colectare a deșeurilor”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020 și Programul Dezvoltare Durabilă (PDD) 2021 – 2027”.
Valoarea contractelor de finanțare este de 12,87 milioane lei (POIM 2014-2020) și 75,33 milioane lei (PDD 2021 -2027), numărul pubelelor achiziționate în cadrul celor două etape fiind de 54.733 buc., respectiv 182.712 buc.