În această săptămână, aproximativ 2,5 milioane de pensionari din România își vor primi pensiile, aceasta fiind ultima plată înainte de indexarea programată pentru 1 ianuarie 2025.
Potrivit ministrului Muncii, Bucura Oprescu, unii pensionari vor primi banii mai devreme cu o zi.
De la 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință (VPR) se va majora în funcție de rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Aceste date, oferite de Institutul Național de Statistică, vor determina creșterea pensiilor.
Conform calculelor oficiale, un pensionar care primește acum 2.000 de lei va beneficia, de la 1 ianuarie 2025, de o majorare de 250 de lei, ajungând astfel la 2.250 de lei.
O a doua creștere a pensiilor este prevăzută pentru finalul lunii martie 2025 și va include veniturile nepermanente care nu au fost luate anterior în considerare la calculul pensiei.
Pensionarii trebuie să aducă adeverințe pentru aceste venituri, conform prevederilor articolului 155 din noua lege a pensiilor.
Veniturile nepermanente includ forme de retribuire în regie sau în acord, premii anuale, al treisprezecelea salariu, sporuri pentru ore suplimentare și alte venituri temporare pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.
Urmărește Sibiu 100% în Google News




