6.3 C
Sibiu
miercuri, decembrie 18, 2024

A fost semnat contractul: 30 de autobuze electrice pentru Zona Metropolitană Sibiu

Cele mai citite

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru achiziția a 30 de autobuze electrice pentru extinderea transportului public în Zona Metropolitană.

Primarul Astrid Fodor și reprezentantul împuternicit al firmei Karsan Otomotiv Sanayii Ve Ticaret A.S.,Maria Magdalena Pesu, au semnat marți, 17 decembrie, contractul pentru furnizarea a 30 de autobuze electrice.

Aceste autobuze au fost achiziționate pentru modernizarea și extinderea transportului public la nivelul Zonei Metropolitane a Sibiului.

Contractul a fost semnat în urma unei proceduri de achiziție în cadrul căreia au fost depuse 6 oferte, cea transmisă de firma Karsan fiind declarată câștigătoare ca urmare a aplicării criteriului de atribuire (cel mai bun raport calitate – preț) și a îndeplinirii cerințelor de calificare impuse prin documentația de atribuire.

“În luna septembrie am semnat contractul pentru achiziția a 6 autobuze electrice cu o lungime de 10 metri.

Prin prezentul contract asigurăm încă 30 de autobuze, de 12 metri lungime, care vor deservi transportul public metropolitan în Municipiul Sibiu și cele 11 localități care fac parte din ADI Transport Metropolitan.

În următoarea perioadă, vom depune încă un proiect, pentru alte minim 10 autobuze electrice de 18 metri, în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile din Programul Regiunea Centru.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Contractul semnat cu firma Karsan are o valoare de 96,4 milioane de lei, adică aproape 20 de milioane de Euro. Acesta prevede livrarea următoarelor:

-30 de autobuze electrice, cu 3 uși, 27 de locuri pe scaune și 49 de locuri în picioare. Culoarea acestora va fi stabilită după transmiterea paletarului de către furnizor. Dintre dotările autobuzelor menționăm:

-echipamente de taxare compatibile cu sistemul implementat pe flota Tursib

-sisteme GPS care să permită integrarea autobuzului în programul de management al flotei

-rampă de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă

-instalație pentru ventilare, căldură și aer condiționat,

-sistem de informare audio-video a călătorilor, inclusiv prin ecrane LCD – LED

-sistem de monitorizare video pentru interiorul și exteriorul autobuzului

-sistem de numărare a călătorilor

-prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile

-30 de stații pentru încărcare lentă, câte una pentru fiecare autobuz, care vor fi instalate în autobaza Tursib.

-10 stații pentru încărcare rapidă, care vor fi amplasate în teren.

Autobuzele vor fi livrate în termen de 8 luni de la emiterea ordinului de începere care va fi transmis companiei Karsan în următoarele zile, după constituirea garanției de bună execuție de către firma contractată.

Stațiile de încărcare vor fi livrate și instalate înainte de sosirea autobuzelor.

Urmează apoi o perioadă de două luni în care produsele vor parcurge procedura de recepție, când se va verifica conformitatea lor cu cerințele din caietul de sarcini.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: Călin Georgescu, mesaj bizar despre Klaus Iohannis. „Mâine pleacă într-o călătorie. Așa a plecat și Ceaușescu în ’89”

Călin Georgescu, candidatul independent la alegerile prezidențiale a răspuns, marți seara, unor întrebări car ar fi venit din partea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect