1.3 C
Sibiu
sâmbătă, decembrie 21, 2024

Doi copii cu arsuri grave după ce mama lor a aruncat benzina în foc

Cele mai citite

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, după ce, în această dimineață, doi copii au fost răniți în urma unui incident casnic.

În jurul orei 11.00, prin apel 112, un bărbat a sesizat faptul că doi copii au suferit arsuri în timp ce se aflau într-un imobil de pe raza localității Marpod.

Din primele verificări efectuate a rezultat că, în jurul orei 10.55, o femeie ar fi încercat să aprindă focul într-o sobă, în timp ce își ținea în brațe fiul, în vârstă de 1 an, în apropiere aflându-se și fiica ei, în vârstă de 3 ani.

În urma utilizării necorespunzătoare de către femeie a materialelor combustibile (benzină), s-a produs o deflagrație care a cauzat vătămarea corporală a celor doi copii.

Cei doi minori au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incidentului.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/VIDEO: O mașină a intrat în mulțimea adunată la un Târg de Crăciun/Primul bilanț e tragic: Cel puțin 11 oameni au murit

UPDATE 3: Premierul Saxonia-Anhalt, Reiner Erich Haseloff (CDU) a anunțat că au fost cel puțin două decese, inclusiv un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect