Tânărul Petru Dariciuc, la numai 20 de ani, s-a adăugat celor de dinainte de el… S-a stins așa cum i-a fost și viața, senin, ca o îmbrățișare de Veșnicie, în care i-a cuprins cu dragostea sa pe toți cei dragi. Colegii săi din Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS) transmit câteva gânduri de însoțire, la acest greu moment al despărțirii.
Slujba de înmormântarea lui Petru Dariciuc va avea loc astăzi, începând cu ora 12, la Biserica dintre Brazi, lăcașul unde slujește tatăl său, Pr. Vasile Dariciuc.
Redăm câteva din gândurile celor din Organizația Tinerilor din Sibiu, care l-au cunoscut.
Alina Prichici: „Îngerii i-au pregătit deja un loc printre cei care nu obosesc să cânte”
Pe 7 ianuarie, la ceas de vecernie, Petru trece din vecernia vieții în zorii Învierii. Noi sărăcim, iar Cerul se îmbogățește. Suntem mai săraci fără el, dar și mai aproape de Cer datorită lui. Nu i-a fost teamă de zbor. Poate pentru că știa ca libertatea nu vine din ce ai, ci din ceea ce ești. Și el a fost liber până la capăt.
Despre Petru se pot scrie cuvinte mari, deși el nu era omul cuvintelor mari. Știa să poarte chipul smerit al celor care înțeleg mai mult decât spun. Era un camarad cât o predică. Despre cum să fii. Despre cum să alergi – pe teren sau prin viață – cu inima
bucuroasă. Nu pentru trofee, ci pentru bucuria de a alerga. Ultima oară, l-am avut lângă noi la colindat. Mergea pe ulițele satelor și prin orașe purtând colindele ca pe niște daruri. Îl vedeam cum prindea bucuria din colinde și o dădea mai departe – i se lumina chipul, ca și cum Hristos Și-ar fi uitat razele pe fața lui. Suntem convinși că acum colindă cu îngerii, că a dus în cer un colind de-al nostru, un Ce soare răsare. Poate că îngerii i-au pregătit deja un loc printre cei care nu obosesc să cânte. Și, poate că, de acolo, din liniștea care ne scapă acum, ne va colinda și pe noi.
Odihnește-te cu drepții, Petru! Rămâi parte din noi, din colindele noastre și din tăcerile care nu știu cum să spună cât ne vei lipsi. Te rugăm, mijlocește pentru noi de acolo, din locul unde lumina nu se mai stinge, ca să regăsim drumul atunci când ni se întuneca zarea.
Alina Prichici
Prof. Carmen-Mihaela Jinariu: „Hristos a înviat, dragă Petru!” „….Adevărat a înviat, Profica!”
19 decembrie 2024 – Bucurie, exuberanță, entuziasm. Așa ne simțim în fiecare zi în care mergem la colindat cu OTS-ul. După ce am colindat în Sâmbăta de Sus, Viștișoara, ne îndreptăm spre Făgăraș, la o familie cu 9 copii. De o săptămână, mă urmărește gândul să le ducem niște pachete cu dulciuri de la Moșu’. Ajunși în fața casei, îmi dau seama că am uitat cadourile. Dezamăgirea mă apasă. Cum am putut să uit un lucru atât de important?
Lângă mine sunt Denisa și Petru, doi tineri zglobii, zâmbitori, care cântă bucuroși, din tot sufletul. Îmi trece prin minte să îi implic pe ei. O iau deoparte pe Denisa, îi dau 500 de lei, rugând-o să meargă împreună cu prietenul ei, Petru, să cumpere o plasă cu dulciuri.
Alegerea nu putea fi mai potrivită: cei doi trăiesc o frumoasă poveste de iubire și doresc să își întemeieze o familie. După câteva minute, se întorc entuziasmați, cu fețele luminoase. Au pregătit 9 pungi cu dulciuri de top – adevărate delicii pentru orice copil. La împărțirea darurilor, privind chipurile celor din jur, mă întreb cine se bucură mai mult: cei care primesc sau cei care dăruiesc? Le șoptesc la ureche: „Sunteți desăvârșiți! Vă iubesc!”.
7 ianuarie 2025 – Petru a plecat la Domnul… O veste care ne-a lăsat fără cuvinte. Îmi revine în minte ultima imagine a lui: bucurându-se de darul făcut altora și vestindu-L pe Dumnezeu prin colind. Așa îl voi păstra mereu în suflet: un tânăr care a trăit în mod autentic bucuria credinței.
Hristos a înviat, dragă Petru!
….Adevărat a înviat, Profica!
Prof. Carmen-Mihaela Jinariu, profesor coordonator OTS
Ioana Șofîlcă: Mărturia unei prietenii autentice, a unei legături pe care timpul nu o va șterge
Dragă Petru,
Îmi amintesc cu drag plimbările noastre cu bicicleta, râsetele și tachinările care făceau ca poteca bătătorită să pară mai scurtă și drumul mai ușor. Fiecare kilometru parcurs împreună era presărat cu voie bună, iar acum, pedalând pe firul amintirilor, mă opresc la serile de colindat și la concertele de colinde. Îmi răsună încă în minte bucuria cu care rosteai urările de final, mereu din suflet, mereu cu drag pentru cei din jur.
Sunt atât de multe amintiri pe care le păstrez vii în inima mea! Ele rămân mărturia unei prietenii autentice, a unei legături pe care timpul nu o va șterge.
Cu drag și neuitare,
Ioana (Ioana Șofîlcă, Președinte OTS).
Georgeta-Maria Roman: „PUTEM!”
„Petru a fost mereu aproape.
La Sfintele Liturghii, săvârșite în zorii de zi, el ne aștepta deja în biserică. La colindat, era mereu cu zâmbetul pe buze, gata să îți dea din bucuria lui. La activități sportive putem spune că puțini l-ar fi putut întrece pe Petru. Nu numai în performanța sa, cât și în puterea de a-i încuraja pe ceilalți, când credeai că nu mai poți, Petru, rămânea mereu alături, ferm și loial: „PUTEM!”
Putem împreună, așa cum astăzi ne promitem, căci deviza OTS devine astăzi o promisiune mai profundă, pe care o privim altfel. Împreună pentru veșnicie! se întărește astăzi în puterea noastră, cea de la Domnul Veșniciei, care ne promite: „Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia”.
Georgeta-Maria Roman
Andrada Ciobanu: „Împreună pentru veșnicie”
Prieten drag,
Ne-am început călătoria pe culmile prieteniei acum 14 ani, când Dumnezeu a rânduit să ne cunoaștem în pridvorul bisericii. Acum ne luăm rămas bun, din același loc, tot din voia lui Dumnezeu, care te-a chemat Acasă mai curând decât am fi crezut. Am crescut împreună în toți acești ani și minunat lucru a fost să văd cum copilul de odinioară a devenit un tânăr matur, încrezător și plin de aspirații. Cu toate acestea, ceva a rămas neschimbat la tine: frumusețea de a trăi, de a zâmbi și de a te bucura de fiecare clipă. Ai împărtășit mereu din bucuria ta și celorlalți și ai fost prietenul tuturor.
Îmi vor lipsi toate momentele petrecute împreună: zilele de facultate când o mână se ridica din mulțime de fiecare dată când intram în clasă, făcându-mi semn că mi-ai ținut loc lângă tine, duminicile în care ne întâlneam la biserică și ne așteptai mereu cu bomboane din altar, vacanțele în care indiferent de destinație ne simțeam la fel de bine, pentru că eram împreună.
Îmi vor lipsi micile noastre „certuri” și „încăierări”, când în plină luptă fiind auzeam în fundal glasul părinților: „Ăștia așa au fost de când sunt mici!”. Toate acestea rămân acum amintiri de neînlocuit pe care le voi purta mereu în suflet. Deși acum ești departe, călătoria noastră nu ia sfârșit. Te port cu mine în inimă și știu că și tu ne veghezi pe toți de Sus.
Se spune că nu îți poți alege familia, ea fiind un dar primit de la Dumnezeu, însă cred că ceea ce ne-a legat pe noi a depășit granițele sângelui. Așa că îndrăznesc să spun:
Dragă frate,
Plin de viață ai fost și la Viață te-ai înălțat. Nădăjduiesc ca, din mila lui Dumnezeu, la vremea cuvenită, să ne reîntâlnim și să rămânem „Împreună pentru veșnicie”, acolo unde „nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”.
Cu mult dor,
Andrada (Andrada Ciobanu)
Teodora Crișan: „Astăzi, flacăra dragului nostru prieten, Petru, nu s-a stins”
În opaițul fiecărui suflet, plutind pe untdelemnul ființării, zvâcnește flacăra imaterială a bucuriei. Aprinsă din lumina lui Hristos, această flacără nu poate fi stinsă nici de picătura lacrimilor, nici de adierea tainică a morții. Ci moartea este aceea care îi întețește lumina, îi dă formă și sens, prelingând-o în focul dumnezeirii, care însetează după flacăra din sufletul fiecărui om. Astăzi, flacăra dragului nostru prieten, Petru, nu s-a stins, ci s-a prelins în Sursa care i-a oferit, încă de la naștere, viață, căldură și lumină.
Teodora Crișan
Ilinca Roșu: „El ne va fi tuturor înger păzitor, purtându-ne de grijă și rugându-se neîncetat”
Pentru mine, Petru a fost întotdeauna un om bucuros, empatic și plin de energie, ce ne aducea o stare de bine. Fie că mergeam la colindat sau la activități de voluntariat, el ne ajuta negreșit, punându-i pe ceilalți înaintea propriei persoane. Petru ne învăța prin mărinimia inimii sale și prin grija pe care ne-o purta. Iată, acum l-a luat Dumnezeu în grija Sa, iar noi îi vom răsplăti grija prin rugăciunea pentru sufletul său. Îmi amintesc că la ultimul
voluntariat cu Petru, în cadrul unui joc, acesta a fost îngerașul meu. Acum însă, el ne va fi tuturor înger păzitor, purtându-ne de grijă și rugându-se neîncetat. Petru va rămâne viu în inimile noastre mereu! Dumnezeu să-l odihnească!
Ilinca Roșu
Raluca Moraru: „Îți mulțumesc pentru prietenia sinceră pe care mi-ai oferit-o”
„Dragul meu Petrișor,
Ai fost și vei rămâne mereu un prieten drag și de neînlocuit. De-a lungul anilor, am adunat împreună nenumărate amintiri frumoase, iar unele dintre ele vor rămâne mereu în sufletul meu.
Îmi voi aminti mereu cu drag cum mergeam an de an la același restaurant de ziua ta, un loc care va rămâne special datorită ție.
De aproape doi ani, am avut norocul să fim și colegi la aceeași facultate. Voi păstra întotdeauna în suflet bucuria cu care mă întâmpinai pe coridor și entuziasmul cu care îmi povesteai ce ai mai făcut.
Tu ai fost cel care m-a învățat să schiez, iar răbdarea ta nesfârșită mi-a oferit încrederea de care aveam nevoie. Chiar dacă eram stângace, nu m-ai lăsat să renunț, iar pentru asta îți voi fi mereu recunoscătoare.
Îmi aduc aminte cu zâmbetul pe buze de un proiect pro-viață la care ai participat și de fraza ta memorabilă, care ne-a făcut să râdem cu poftă. Era un moment simplu, dar plin de bucurie, care reflecta perfect spiritul tău optimist.
Îți mulțumesc pentru toate aceste clipe frumoase și pentru prietenia sinceră pe care mi-ai oferit-o.
Raluca Moraru
Teodora Timiș: „Îl voi purta mereu în suflet”
„Petru a fost cel mai bun om pe care l-am cunoscut vreodată. Era mereu cu zâmbetul pe buze, gata sa îți dea un sfat și să te ajute cât de mult putea. Chiar dacă nu mai este printre noi, îl voi purta mereu în suflet. Dumnezeu să îl ierte.
Teodora Timiș
Tatiana Timiș: „Petru, vei rămâne mereu în inimile noastre!”
Fiecare întâlnire cu Petru era aducătoare de zâmbete, iar prezența lui în cameră, fie la repetițiile de colinde, fie la alte activități ale OTS-ului avea darul de a lumina întreaga încăpere. Petru nu venea niciodată fără un zâmbet larg pe față și fără acele îmbrățișări calde, care, uneori, te ridicau pur și simplu de pe pământ. Era mereu plin de energie și bunătate, gata să aducă bucurie celor din jur. Sunt sigură că va rămâne viu în amintirea
noastră ca băiatul care ne-a fost multora ca un frate, mereu gata să ajute și să fie alături în momentele de nevoie. Petru, vei rămâne mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în casa Lui.
Tatiana Timiș
