Suntem dinaintea unei Întâlniri care a devenit în timp paradigmă, model al întâlnirii dintre om și Dumnezeu-Omul. O liniște de limpezime se desprinde parcă din Evanghelia aceasta rostuită după sărbători. Sau, îngăduiți, între sărbători. O Evanghelie liant între Botezul Domnului și Întâmpinarea Lui de către Ana și Simeon. Care pare că explică modul bucuriei pe care cei doi o trăiesc la vederea Pruncului Iisus.
Personajele celor două praznice de Întâlniri nu sunt așa diferite cum ar crede câte unii. Și Simeon și Ana și Zaheu, cât este el de vameș, sunt oameni în așteptare și păzitori ai unei frontiere. Simeon, o frontieră de timp. Ana, o frontieră de Duh. Iar Zaheu, o frontieră de trup.
Nu cred că era cel mai iubit dintre pământenii Ierihonului. Vămuia. Adică dijmuia pentru regalitatea ierusalimitean, ca și pentru Imperiul Roman, din câștigul celor din Ierihon. Arheologia biblică a relațiilor comerciale păstrează cote și sume, atitudini și multe dintre obiceiurile de astăzi ale „dijmuitorilor” de muncă și avere a oamenilor din comunități, care erau și pe atunci. Un astfel de om, care prin profesie părea insuportabil, este cel la care Iisus Hristos intră să mănânce. Și mărturia lui schimbă din temelii ceea ce am putea gândi vreodată despre vameși, despre funcționari.
Priviți textul cum crește în intensitate. Un om mic de statură se urcă într-un sicomor. Vor fi zâmbit jumătate din oamenii Ierihonului: „Uite și la ăsta! De omul ăsta ne temem noi și băgăm mâna în banii noștri?” Dar lui Zaheu – căci așa îl cheamă – puțin îi pasă. El caută să vadă cine este Iisus. Și Hristos nu râde de cei care Îl caută. Nu refuză Întâlnirea. Nu ține cont de privirile superficiale ale celor din jur. Vă asigur că așa este mereu! El are Privirea Sa și știe, vede în adânc.
Zaheu este o surpriză de om. Dincolo de preocupările sale de vameș, are preocupările lui clare de om care caută mântuirea. Jumătate din avere o dă săracilor și, dacă a năpăstuit pe cineva, întoarce împătrit. Inteligent și onest. Ce spune el nu e laudă, ci e mărturie. E mărturia de surprindere a unui suflet. El spune Celui pe Care căutase să-L vadă cine este. Și Aceluia îi mărturisea. Sunt aici două puncte de înțelegere a Evangheliei propuse nouă. Dintâi că orice efort uman de cunoaștere a lui Dumnezeu este răsplătit de Dumnezeu-Omul cu descoperirea omeniei din noi.
Al doilea, că omenia din noi este văzută de Dumnezeu cu mult înainte să sesizăm noi dumnezeirea Sa. Că Dumnezeu crede în noi, în ciuda cârcotașilor de pe margine și că niciun clișeu din lume nu depărtează pe Hristos din dragostea căutării noastre. Nici nu știu să vă spun care din acestea două încântă mai tare inima. Cert este că orice asemănare cu Zaheu umple de sens viețile noastre.
