S-a stabilit: Câte vouchere pentru alimente vor fi acordate în acest an

Cele mai citite

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a discutat despre voucherele pentru alimente pentru persoanele vulnerabile.

Acestea vor fi acordate şi în acest an, însă va fi schimbată periodicitatea acordării acestora, și anume, de la două luni la trei luni.

Prin urmare, vor fi acordate două vouchere, de 250 de lei fiecare, şi două pachete de alimente, de 125 de lei, a precizat, pentru Agerpres, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

„Sunt prevăzute în buget. Anul trecut am avut şase rate, şase vouchere pe care le-am acordat sub formă de vouchere pentru alimente, în valoare de 250 lei/voucher, dar începând cu anul 2025, periodicitatea acordării voucherelor se schimbă de la două luni la trei luni.

Locuri de muncă

Practic, vom avea două vouchere de alimente acordate, în valoare de câte 250 lei, şi pachete de alimente, de asemenea două, în valoare de 125 lei.

Acordăm pentru 2.800.000 de beneficiari.

Şi, sigur, cu noile restricţii pe care le avem din punct de vedere bugetar, vom încerca, după discuţia cu Comisia Europeană, să asigurăm inclusiv relocarea de fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, pentru ca resursa aceasta să fie asigurată pentru beneficiari”, a declarat Boloş.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

Vor să-l bage pe Bolojan la PUȘCĂRIE? S-a intrat într-o nouă etapă a războiului politic

Conflictul politic dintre Partidul Social Democrat și Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan intră într-o nouă etapă.Liderul PSD, Sorin...

Știri pe același subiect