În perioada septembrie-decembrie 2024 la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu au fost desfășurate 15 campanii/proiecte/informări în vederea prevenirii și combaterii traficului și consumului de droguri organizate în cadrul unor centre de plasament, beneficiarii acestor campanii fiind copiii care au parte de măsuri de protecție.
Totodată, s-au înregistrat 17 sesizări privind situații de violență din școli, referitoare la 21 de minori; la momentul instrumentării cazurilor părinții acestora primind consiliere, informare, îndrumare din partea reprezentanților instituției pentru prevenirea și combaterea violenței școlare. De asemenea, reprezentanții DGASPC Sibiu au fost invitați la Liceul Teoretic „Gherghe Lazăr Avrig’’ în data de 12.12.2024, cu ocazia derulării la nivel național a Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția’’.
La nivelul județului Sibiu s-a constituit Echipa Intersectorială Locală Sibiu pentru prevenirea și combaterea violenței asupra copilului, conform unei Convenții de Parteneriat aprobată prin HCJ 122/27.05.2022 privind componența nominală a Echipei Intersectoriale Locale a Județului Sibiu.
În toate cele 17 cazuri de violență în școală, instrumentate la nivelul DGASPC Sibiu, s-a colaborat cu serviciile publice de asistență socială/direcțiile de asistență socială, în vederea monitorizării situației minorilor și efectuarea unor anchete sociale la domiciliul acestora, s-au făcut verificări în teren, la sediul unităților de învățământ și s-a colaborat cu toți factorii instituționali implicați.