Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar Baschet-licee, băieți, etapa municipală, s-a desfășurat astăzi 12 februarie, la Sala Transilvania.
Au fost înscrise echipele de băieți de la 8 licee însă la competiție au ajuns doar 7 dintre ele, echipa liceului Carol fiind absentă.
Regulamentul de desfășurare al competiției a fost cel stabilit de Federația Română de Baschet, cu mici modificări. Astfel, meciurile s-au desfășurat în 2 reprize a câte 10 minute, timeout de 1 min./repriză și o pauză de 3 minute între reprize.
Competiția a fost arbitrată de arbitri oficiali.
![](https://sibiu100.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-12-at-18.04.29-1024x487.jpeg)
Sala Transilvania a fost animată din tribune de colegii sportivilor care au făcut spectacol pe teren. Din spusele organizatorilor au fost peste 200 de elevi și profesori care și-au încurajat echipele preferate.
Liceele înscrise
L.T. ,,Onisifor Ghibu” Sibiu, Colegiul Agricol „D. P. Barcianu” Sibiu, C.N. „Octavian Goga” Sibiu, Liceul „Carol I”, C.N. „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Economic ,,George Barițiu” Sibiu, C.N. ,,Samuel von Brukenthal” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu
Locul
Clasament final competiție
Locul 1 – Ghibu
Locul 2 – Brukenthal
Locul 3 – Lazăr
Locul 3 – Goga
Primele 2 echipe, Ghibu și Brukenthal vor participa la etapa județeană, unde vor întâlni liceele clasate pe pozițiile superioare.
![](https://sibiu100.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-12-at-18.04.29-1-1024x768.jpeg)