Muzeul Etnografic al Transilvaniei a adăugat recent o posta tradițiile legate de Dragobete, sărbătoarea iubirii, ce are loc pe 24 februarie.
Această zi, cunoscută sub diverse denumiri precum „Cap de Primăvară” sau „Sântion de primăvară”, este asociată cu Dragobetele, un personaj din mitologia românească considerat zeul dragostei.
Dragobetele este echivalentul românesc al lui Cupidon și Eros, sărbătoarea fiind celebrată în diferite colțuri ale țării, fiecare cu propriile tradiții. Aceasta coincide cu perioada în care păsările încep să se împerecheze, simbolizând începutul primăverii și al iubirii. În multe regiuni, Dragobetele este văzut ca un moment de logodnă simbolică, iar tinerii sărbătoresc prin dăruirea de flori și organizarea de petreceri în natură.
Alte atribute ale zeului primăverii puteau fi legate de patronarea unor ritualuri erotice care aveau drept scop asigurarea bunăstării, fertilității și sănătății comunităților în care acestea erau practicate.
„Dragobetele” este o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, în această zi având loc logodne simbolice. Sărbătoarea era sortită bucuriei, dăruirii de flori şi petrecerii timpului în natură. În unele sate, se credea că fetele care atingeau un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi îndrăgostite pe tot parcursul anului. Cei care participau la această sărbătoare se considerau binecuvântaţi în acel an, sperând să aibă belşug și să fie feriţi de boli. De „Dragobete” nu era permis ca tinerii să plângă, deoarece lacrimile le puteau aduce necazuri şi supărări în lunile următoare. Fetele adunau zăpadă netopită, spunând că este „apa zânelor”. Ele sărutau această apă pentru a se face dragi oricui şi îşi clăteau chipul cu ea pentru a deveni la fel de frumoase ca zânele. Fuga rituală între tineri se lăsa cu sărutări şi îmbrăţişări în văzul tuturor, pentru a marca logodna pentru un an a celor îndrăgostiţi. De aici a apărut şi zicala „Dragobetele sărută fetele!”
Din punct de vedere practic, în ziua de „Dragobete” se putea face curăţenie în casă şi în ogradă, dar nu erau permise lucrările câmpului, ţesutul, cusutul şi treburile mai grele ale gospodăriei. Bătrânii satului credeau că hrănitul păsărilor aducea belşug viitoarei recolte și că, în această zi, păsările îşi alegeau perechea pe viaţă şi își construiau cuiburile.
