Începutul lui 2025 a adus pentru sibieni un val de scumpiri fără precedent din partea municipalității, adică Primăria și Consiliul Local Sibiu. Și când spunem „fără precedent”, ne referim în special la ultimii ani, anii de după pandemie. Procentul preferat de primarul Astrid Fodor și Executivul local pentru majorarea tarifelor, taxelor și impozitelor locale este, în cele mai multe cazuri, de 50%.
Astfel, taxa de salubrizare a crescut în acest an cu 40%, spre surprinderea totală a sibienilor, care deși reciclează, plătesc mai mult. La fel se întâmplă și cu taxa pentru îngrijirea bătrânilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sibiu, care a crescut și ea cu 50%. Și veștile proaste nu se opresc aici.
Edilii Sibiului au pus în dezbatere publică două proiecte prin care urmăresc să majoreze tarifele pentru parcările cu taxă din municipiul Sibiu cu 50%, ce va intra în vigoare de la 1 martie, și creșterea tarifelor privind ridicarea autovehicule care ocupă domeniul public contrar prevederilor legale, staționează neregulamentar sau sunt parcate, fără drept, pe locuri destinate persoanelor cu dizabilități pe raza județului Sibiu.
Astfel, tariful de parcare va crește de la 2 la 3 lei/oră, iar pentru o parcare neregulamentară pe domeniul public, cei în cauză vor plăti, per total, 930 de lei pentru a-și recupera mașina (plus amenda aferentă), față de 600 lei, adică o creștere de peste 55%.
Principalul argument justificativ al municipalității este faptul că toate aceste tarife și taxe trebuie actulizate pentru a fi corelate cu Indicele Prețurilor de Consum pentru decembrie 2024, stabilit de Institutul Național de Statistică, care diferă pe domenii de activitate. Totodată, edilii Sibiului afirmă că multe dintre aceste tarife nu au mai fost actualizate de mulți ani, iar costurile au crescut semnificativ. Toate aceste scumpiri vin la pachet cu majorarea prețurilor la utilități și la produsele alimentare, survenite în urma deciziilor aprobate de Guvernul Ciolacu2.

Impozitul pe clădiri și terenuri. S-a menținut cota și s-a indexat cu rata inflației
Taxele și impozitele valabile pentru anul 2025 au fost aprobate de consilierii locali în luna aprilie a anului trecut. Acestea au fost indexate și ele cu rata inflației. Cei care plătesc impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport anticipat, pe întregul an, beneficiază de o reducere de 10%. În cazul impozitului pe clădirile rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice s-a menținut cota de 0,08% din valoarea impozabilă a clădirii. În anul 2024, cota de impozit pe clădiri a fost tot de 0,08% din valoarea impozabilă. În cazul clădirilor nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, s-a menținut cota de 0,5% din valoarea impozabilă a clădirii.
A crescut și impozitul pentru mijloacele de transport
Acest tip de impozitul este calculat în funcție de tipul de autovehicul deținut. Spre exemplu, în cazul mașinilor cu o capacitate cilindrică între 1.601 cm3 și 2.000 cm3, impozitul a crescut de la 25 la 28 lei/200 cm3, iar pentru persoane juridice, de la 27 la 30 lei/200 cm3. În cazul mașinilor cu o capacitate cilindrică între 2.001 și 2.600 cm3, impozitul a crescut de la 100 la 110 lei/200 cm3, iar pentru persoane juridice, de la 108 la 119 lei/200 cm3. În cazul mașinilor hibride, impozitul se reduce și anul acesta cu 75%.
Totodată, taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor au crescut și ele cu rata inflației. De asemenea, taxa pentru procedura de divorț pe cale administrativă a crescut de la 675 lei la 745 lei.

Cât vom plăti pentru parcările din Sibiu
În lipsă de amenajare de noi locuri de parcare în municipiu și în așteptarea mult promiselor parcări subterane și supraetajate de mai bine de un deceniu, singura soluție „viabilă” luată în calcul de municipalitate pentru a rezolva problema locurilor de parcare este majorarea tarifelor cu 50%.
Astfel, Primăria Sibiu a pus în dezbatere publică un proiect privind actualizarea tarifelor pentru locurile de parcare din Sibiu. Inițiativa municipalității vizează actualizarea tarifelor de parcare pentru parcările stradale şi cele cu barieră din Cazarma 90 şi Piaţa Teatrului.
Plata prin SMS, neindexată
Edilii susțin că tarifele de parcare nu au mai fost actualizate din 2018, majorarea prețurilor fiind impusă de indicele de inflație și evoluția cursului euro. Tototdată, „pentru a încuraja cât mai mult utilizarea achitării tarifului de parcare prin SMS şi aplicaţiile mobile dedicate, propunem ca tarifele achitate prin intermediul acestora să nu fie indexate, având în acest fel un cuantum mai redus faţă de tariful achitat în mod direct la automatul de parcare”, menționează Primăria Sibiu.
Noile tarife ce vor fi aprobate în Consiliul Local Sibiu și vor intra în vigoare de la 1 martie 2025 sunt următoarele:
Noile tarife de parcare în municipiul Sibiu și pentru accesul autobehiculelor în zona pietonlă din Centrul Istoric (în intervalul luni – duminică, orele 8 – 22):
zona A – 3 lei/oră sau 15 lei/zi
zona B – 3lei/oră
zona C – 1,5 lei/oră sau 15 lei/zi
zona D – 1,5 lei/oră sau 15 lei/zi (interval luni – duminică, orele 6 – 22)
Tarifele de parcare prin SMS (aceleași intervalele de mai sus):
zona A – 0,45 euro/ora (2,24 lei/oră) sau 2,20 euro/zi sau 10,93 lei/zi
zona B – 0,45 euro/ora (2,24 lei/oră)
zona C – 0,25 euro/oră (1,24 lei/oră) sau 2,20 euro/zi (10,93 lei/zi)
zona D – 0,25 euro/oră (1,24 lei/oră) sau 2,20 euro/zi (10,93 lei/zi)
Tarifele de parcare pentru parcările prevăzute cu sistem de acces cu barieră:
Parcare Cazarma 90/ Parcare Piața Teatrului – 3 lei/oră, luni/ duminică, 24 h/24h
Tipuri de abonament:
Abonament riveran: 23 lei/auto/lună pentru parcările amenjate pe străzi, numai pentru proprietarii autovehiculelor persoane fizice care au domiciliul pe străzile respective din zonele tarifare A,B,C și D.
Abonament lunar zona A: 225 lei/auto/lună (valabilitate zona tarifare A,C și D)
Abonament lunar zona C: 150 lei/auto/lună (valabilitate zona C și D)
Abonament lunar zona D: 75 lei/auto/lună (valabilitate zona D)

Aproape 1.000 de lei pentru ridicarea mașinii de către Poliția Locală
În paralel cu proiectul privind actualizarea tarifelor de parcare, Primăria Sibiu a pus în dezbatere un altul referitor la ridicări de autovehicule care ocupă domeniul public contrar prevederilor legale, staționează neregulamentar sau sunt parcate, fără drept, pe locuri destinate persoanelor cu dizabilități pe raza județului Sibiu. Această activitate se află în sarcina Poliției Locale Sibiu din luna aprilie 2017, iar tarifele au rămas neschimbate din 2017 și până în prezent.
Proiectul este motivat de creșterea substanțială a costurilor de operare, cu carburanții și cu celelalte bunuri și servicii care contribuie la efectuarea serviciului de ridicare. În consecință, noile tarife practicate de către Serviciul Public de Poliție Locală a Municipiului Sibiu pentru activitățile de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor care ocupă domeniul public contrar prevederilor legale, staționează neregulamentar sau sunt parcate, fără drept, pe locuri destinate persoanelor cu dizabilități pe raza județului Sibiu, tarifele sunt următoarele:
Ridicare autovehicul: 550 lei
Transport vehicul: 150 lei
Depozitare vehicul / zi: 230 lei
Tarifele se vor aplica începând cu data de 1 a lunii următoare aprobării în ședința Consiliului Local Sibiu.

Taxa de salubrizare, majorată deja cu 40%
Consiliul Local Sibiu a aprobat deja, în 30 ianuarie, în ședință ordinară, majorarea taxei de salubrizare, proiect de hotărâre inițiat de primarul Sibiului, Astrid Fodor. Noua taxă a împărțit Consiliul Local în două tabere, pro și contra hotărârii, însă în cele din urmă hotărârea a fost adoptată. În final, au fost 13 voturi pentru, două abțineri și 6 voturi împotrivă. Aleșii FDGR, PNL și FD au votat pentru, în timp ce consilierii PSD și AUR au fost categoric împotrivă. În schimb, aleșii USR s-au abținut. Astfel, taxa de salubritate din acest an va fi în medie mai mare cu aproape 40 %. Adică, taxa a crescut de la 16 lei, la 22,50 de lei.
Noile tarife aprobate pentru abonamente de salubrizare PRACTIC, ECO și MAXI sunt:
Abonament ECO: 1 persoană – 17 lei; 2 persoane – 34 lei; 3 persoane – 44 lei
Abonament PRACTIC: 1 persoană – 22,50 lei; 2 persoane – 45 lei; 3 persoane – 59 lei
Abonament MAXI: 1 persoană – 70 lei; 2 persoane – 70 lei; 3 persoane – 70 lei
În prezent, potrivit reprezentanților municipalității, se înregistrează un deficit de încasare de 8,7 milioane lei. Pentru serviciile de salubrizare se achită lunar în jur de 4 milioane lei, în timp ce indicele total al preţurilor de consum aferent perioadei decembrie 2020 – noiembrie 2024 este 140,71. „Raportându-ne la cantităţile de deşeuri aferente anului 2023 (53.276 tone), estimăm un cost anual de 51 ,9 milioane lei pentru activităţile de salubrizare. Din această sumă, un procent de 25% revine persoanelor juridice.
Având în vedere necesitatea modificării cuantumului taxei de salubrizare pentru a putea acoperi costurile aferente, au fost realizate mai multe variante de calcul. Dintre acestea, au fost eliminate variantele care nu acoperă costurile serviciului, precum şi variantele în urma cărora a rezultat un cost mult prea ridicat pentru populaţie. Considerăm că varianta optimă este cea a ajustării abonamentelor actuale cu indicele total al preţurilor de consum de 140,71 %, comunicat de către Institutul Naţional de Statistică pentru perioada noiembrie 2024 – decembrie 2020”, se arăta în referatul care a însoțit proiectul de hotărâre.

Taxa pentru îngrijirea bătrânilor – creștere peste măsură
Taxa pentru cazarea și întreținerea persoanelor vârstnice înregistrează din 2025 o creștere mai mult decât semnificativă. Persoanele în vârstă care ajung la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sibiu, aflat în subordinea municipalității, sau familiile acestora vor trebui să plătească lunar cu 400 și 800 de lei mai mult pentru plata serviciilor sociale, în funcție de starea de sănătate a bătrânilor, comparativ cu tarifele din anii trecuți. Proiectul de hotărâre care reglementaeză noile tarife a fost introdus pentru aprobare pe ordinea de zi a Consiliului Local (CL) Sibiu din luna ianuarie.
Primăria Sibiu, care are căminul în administrare, a propus de anul acesta tarife diferențiate, în funcție de starea, de gradul de dependenţă.
Astfel, pentru categoria de beneficiari dependenți și semidependenți, contribuția lunară crește de la 1700 de lei la 2500 de lei, iar pentru bătrânii independenți contribuția va ajunge de la 1600 de lei la 2000 de lei.
„Beneficiarii dependenţi şi semidependenţi necesită mai multe resurse și sprijin, motiv pentru care contribuţia propusă pentru aceştia este mai mare decât pentru beneficiarii independenţi”, se argumentează în raportul de specialitate.
Potrivit aceluiași document, care se raportează la Institutul Naţional de Statistică, preţurile alimentelor au înregistrat o creştere semnificativă, astfel că „Indicele Preturilor de Consum la decembrie 2024 faţă de decembrie 2023 a fost de 105,14%, ceea ce a condus la o majorare semnificativă a preţurilor la alimente, produse de bază şi materiale necesare întreţinerii și stabilirea contribuţiei diferenţiat, în funcţie de gradul de dependenţă”.