6.3 C
Sibiu
vineri, februarie 28, 2025

Părinți condamnați la închisoare pentru că au optat pentru homeschooling

Cele mai citite

Patru părinți din Oradea au fost condamnați la câte cinci luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei, după ce și-au retras copiii din sistemul de învățământ de stat și i-au înscris la școli online din Statele Unite, nerecunoscute de legislația românească.

Decizia a fost pronunțată miercuri, 26 februarie, de Judecătoria Oradea și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile, transmite ebihoreanul.ro.

Instanța a considerat că retragerea elevilor din școlile românești și înscrierea lor în instituții educaționale neacreditate la nivel național echivalează cu obstrucționarea accesului obligatoriu la educație.

În consecință, părinții condamnați sunt obligați să respecte măsuri de supraveghere, inclusiv prezentarea periodică la Serviciul de Probațiune Bihor și informarea autorităților despre deplasări mai lungi de cinci zile.

Decizia vine după ce conducerea Liceului Teoretic German „Friedrich Schiller” din Oradea a sesizat Poliția cu privire la retragerea copiilor.

Reprezentanții instituției au subliniat că școlile online alese de părinți nu sunt recunoscute în România, iar parcursul educațional al elevilor nu putea fi monitorizat.

Printre părinții condamnați se numără soții Estera și Darius Cornean, care susțin că decizia este „injustă și abuzivă”.

Aceștia afirmă că au optat pentru un sistem educațional flexibil, recunoscut internațional, menit să sprijine dezvoltarea gândirii critice a copiilor.

„Copiii noștri nu au fost privați de educație. Am ales un sistem alternativ, utilizat cu succes în alte țări.

Autoritățile române trebuie să înțeleagă că părinții au dreptul de a decide ce este mai bine pentru copiii lor”, a declarat Darius Cornean pentru Radio România Cluj.

Aceasta nu este prima decizie de acest fel în România. Într-un caz similar din 2024, doi părinți din Bratca au fost condamnați pentru retragerea copiilor din învățământul de stat și optarea pentru homeschooling, fără a-i înscrie într-o instituție acreditată.

Cazul din Oradea a stârnit reacții puternice în comunitatea educațională și în rândul susținătorilor educației alternative.

Aceștia cer modificarea legislației pentru a permite recunoașterea unor forme internaționale de homeschooling, susținând că părinții ar trebui să aibă mai multă libertate în alegerea traseului educațional al copiilor lor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Parchet: Liderul unui clan din Sibiu a intermediat întâlnirea dintre Horațiu Potra și Călin Georgescu

Mai multe surse au prezentat documente de la Parchet în cazul Georgescu-Potra, prin care se dorea destabilizarea României.Planul de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect