Suplimentele pe bază de plante de echinaceea nu ar trebui să fie administrate copiilor sub 12 ani, a avertizat Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi a Asistenţei Medicale din Marea Britanie (MHRA), atrăgând atenţia că există un risc sporit de reacţii alergice în cazul celor mici, care pun în umbră orice alte beneficii percepute în urma administrării unui astfel de supliment. Pentru o categorie de persoane, suplimentele de echinaceea sunt remedii obişnuite pentru prevenirea sau reducerea severităţii gripei şi a răcelilor, notează BBC, potrivit Agerpres. MHRA subliniază că avertismentul său trebuie luat ca o măsură de precauţie, iar copiii mai mari şi adulţii pot să continue să consume suplimentele pe bază de echinaceea. În cazul copiilor mici, planta considerată un prim remediu naturist în cazuri de răceli comportă o serie de reacţie alergice, precum erupţii cutanate, urticarie, dificultăţi de respiraţie, iar în unele cazuri poate antrena chiar şi şoc anafilactic (insuficienţă circulatorie acută consecutivă unei alergii severe faţă de o substanţă), potenţial letal. Richard Woodfield, şeful Departamentului pentru suplimentele pe bază de plante în cadrul MHRA, spune că părinţii copiilor care au consumat echinaceea până la 12 ani în trecut nu ar trebui să-şi facă însă griji. Astfel, suplimentele pe bază de echinaceea destinate copiilor vor trebui să fie etichetate cu avertismentul de rigoare, mai adaugă acesta. Liliana Nenciu
Cele mai citite
Ultimele știri
VIDEO – Locuitorii sunt în alertă! Urs observat la Dumbrăveni, la doar câteva zile după atacul mortal din Prod
Prezența unui urs semnalată duminică dimineața în zona Dumbrăveni a stârnit îngrijorare în rândul localnicilor și al autorităților.Apariția animalului...
Articolul precedent
Articolul următor




