9.1 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

Actorul Ovidiu Moț s-a stins din viață

Cele mai citite

Colectivul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu îşi exprimă adânca tristeţe şi regretul prilejuite de dispariţia actorului Ovidiu Moț, care a încetat din viață la vârsta de numai 46 de ani, după o lungă suferință provocată de un accident produs cu 8 ani în urmă, în Sibiu. Actorul Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu a încetat din viață după două operaţii recente în urma cărora inima i-a cedat.
Tânărul actor a fost supus în ultimii ani mai multor operații, după ce în ianuarie 2007 a fost găsit căzut în stradă, în urma unei lovituri puternice la cap. Incidentul a avut loc după ce jucase în acea seară în spectacolul “Pescăruşul”.La scurt timp după încheierea piesei, artistul a fost găsit prăbuşit pe o alee în fața Parcului Sub Arini. Înmormântarea va avea loc marţi, 3 martie, ora 13:00, la Cimitirul Militar Ghencea 3 din Bucureşti.
Ovidiu Moț a urmat cursurile Academiei de Teatru și Film din București, specializarea Arta Actorului, obținând diploma de licență în 1997. Din anul 1996 a devenit actor al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, unde a jucat în numeroase spectacole:
1996 – „Azilul de noapte”- regia: Vitalie Lupașcu – rolul: Klesci
„Invazia”, de Tudor Popescu, regia: Gabriel Martin – rolul: Volkov
1997 – „Vânzătorul de umbre se grăbește la Roma”- regia: Horațiu Mihaiu
„Take, Ianke şi Cadîr”, de V.I. Popa, regia: Emil Mândru – rolul: Ionel, Ilie
„Porunca a 7-a”, de Dario Fo, regia: Ioan Bordeianu – rolul: gropar, chirurgul
„Sinucigaşul”, de Nicolai Erdman, regia: Ioan Bordeianu – rolul: cioclu, preot, chelner,
bunica lui Valdemar
1998 – „Scrisorile lui Condurică”, de L. M. Arcade, regia: MC Ranin – rolul: Catrafus
1999 – „Don Quijote”- Regia: MC Ranin – rolul: Doctorul lui Sancho
„Cantonul de vânătoare”, de George Genoiu, regia: Horaţiu-Ioan Apan – rolul: Străinul
„Înc-o speranţă”, de Sebastian Ungureanu, regia: Gabriel Martin – rolul: Directorul, Profesorul, Colegul
„Douăzeci de minute cu îngerul”, de V. Vampilov, regia: Radu Mardarie – rolul: Anciughin
2000 – „Venexiana”, autor anonim, regia: MC Ranin – rolul: Bernardo
„Tango, monsieur?!”, de Aldo Lo Castro, regia: Mihai Lungeanu – rolul: Notarul
„Clavigo”, de Goethe, regia: MC Ranin, rolul: Buenko
„Avatarii faraonului Tla”, după Mihai Eminescu, regia: MC Ranin – rolul: Călugărul franciscan
200 1- „Nunta lui Figaro” – Regia: MC Ranin – rolul: Bartholo
„Idiotul”- regia: Andriy Zholdak – rolul: Lebedev
„Simt că fac nebunii”, de Georges Feydeau, regia: MC Ranin – rolul: Subreta negresă
„Lerui ler”, regia: Adrian Răţoi – rolul: Craiul Melchior
2002 – „Jocul de-a Caragiale”, regia: Adrian Răţoi – rolul: Mitică, Jupân Dumitrache
„Ioana D’Arc”, regia: MC Ranin – rolul: Cochon
„Canibalii” – Regia: Alexander Hausvater – rolul: Weiss
„Face a face”, regia: Tudor Țepeneag – rolul: Gino
„Pilafuri și parfum de măgar”- regia: Silviu Purcărete – rolul: Omul negru
„Othello?!”- regia: Andriy Zholdak – rolul: Omul lui Iago
2003 – „Experimentul Iov” – regia: Mihai Măniuțiu – rolul: Zofar din Naamat
„Divina Comedia”, după Dante Alighieri, regia: MC Ranin – rolul: Cavaler
2004 – „Gândacii” – regia: Gabor Tompa – rolul: Pavel
„Perșii” – regia: Mihai Măniuțiu – rolul: Om de aur
„Trei surori” – regia: Anca Bradu – rolul: Andrei
„Norii”- regia: Florin Zamfirescu – rolul: Strepsiade
„Satyricon” , de Dante Alighieri, regia: MC Ranin – rolul: Cavaler
2005 – „Joia dulce”- regia: Adriana Popovici – rolul: Joe Blakey
„Derby”- regia: Alexander Hausvater – rolul: Căpitanul echipei roșii
„Hamlet în sos picant”- regia: Robert Raponya – rolul: Grunter
„Casa de pe graniță”- regia: Gabor Tompa – rolul: Diplomatul
„O noapte furtunoasă”- regia: Șerban Puiu – rolul: Ipingescu
„Plastilină”, de Vasili Sigarev, regia: Vlad Masaci – rolul: Bătăușul, Dezbrăcatul
2006 – „Rinocerii”, de Eugène Ionesco, regia: Gabor Tompa – rolul: Băcanul
2007- „Pescărușul”, de A.P.Cehov, regia: Andrei Șerban – rolul Samraev
Dumnezeu să-l odihnească!

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect