16.3 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

O tânără din România și-a dat în judecată părinții pentru a obține o pensie lunară de 2.000 de lei

Cele mai citite

O tânără de 21 de ani din București și-a dat în judecată părinții anul trecut pentru a-i obliga pe aceștia la plata unei pensii lunare de 2.000 de lei.

Tânăra dorea să obțină această pensie până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dar a pierdut procesul, după ce Judecătoria Sectorului 6 a respins ca neîntemeiată cererea.

Soluția instanței din 14 aprilie nu este definitivă și poate fi atacată cu apelul în termen de 30 de zile de comunicare, potrivit datelor de pe portalul instanțelor de judecată, citate de Libertatea.

Tânăra, care este studentă la Academia de Studii Economice din București, a declarat în faţa instanţei că relaţia cu părinţii nu era una bună pentru că i-ar fi interzis să aibă prieteni și nu au fost de acord cu dieta vegetariană pe care voia să o urmeze.

Publicitate

Judecătorii le-au dat dreptate părinţilor, care s-au apărat spunând că i-au asigurat fetei un apartament complet utilat şi suma de 3.500 de lei lunar, dar tânăra a respins toate aceste oferte.

Părinții au posibilitatea să-și cheme în judecată pe mai departe copiii sau copilul și să ceară reducerea sau dacă chiar anularea pensiei de întreținere pe care o altă instanță de judecată în trecut a stabilit-o.

Totodată, copiii, la rândul lor, au obligaţia de a-şi susţine părinţii în cazul în care aceştia nu se pot întreţine din veniturile lor.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Intervenție de amploare la Boița: SMURD și Ambulanța, mobilizate pentru un accident cu 6 victime

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, vineri după amiaza, pe DN7, la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect