Antonio Andrei Mihail este cornist la Filarmonica de Stat Sibiu. Dar din cornul său nu sună doar muzică, ci și urale pentru echipa sa de suflet, FC Hermannstadt. Este cunoscut ca suporterul care străbate kilometri întregi cu bicicleta pentru a-și susține culorile.
A doua „soție”
Toni, cum îi spun prietenii, este sibian prin adopție, fiind născut și crescut la București. Recunoaște că prima sa dragoste a fost Dinamo, dar și iubirea aceasta câteodată este efemeră. „Țin cu Hermannstadt de prin 2018, de când era stadionul vechi. Trebuie să recunosc că prima mea dragoste a fost Dinamo, dar odată ce m-am mutat în Sibiu, ceva s-a schimbat. Nu sunt musulman, nu pot ține cu două-trei neveste. Patriotismul local m-a mânat să susțin echipa noului oraș care m-a îmbrățișat.
Eu lucrez la Filarmonică și, cu toate impedimentele, susțin că cea mai bună orchestră care poate exista pe acest pământ este acea orchestră unde lucrez eu. Iar cea mai bună echipă care poate exista pe acest pământ este acea echipă din orașul unde stau”, mărturisește, mai în glumă-mai în serios, muzicianul.
Primul meci
Suporterul face parte din brigada de ultrași „Dacii”. Acesta își amintește de primul meci la care a participat cu Hermannstadt, pe când echipa era prin liga a II-a. „Mi-aduc aminte cum se auzea gălăgie din interiorul stadionului. Am intrat, începuse meciul. Și acum îi văd pe băieți, care erau un pumn de oameni, cum stăteau în acea dărăpănătură de stadion. Strigau și susțineau. Iar în pauză a venit un mire și o mireasă, a fost intetresant”, spune Toni.
A plecat cu bicicleta la meciurile FC Hermannstadt până la Constanța, Botoșani, Pitești…
Sibianul prin adopție își aduce aminte de primele deplasări cu peluza. „Interesant a fost când am început să merg în deplasări. Acestea se făceau cu peluza. Am intrat în jocul lor, iar aceștia au intrat în jocul meu și până la urmă am ajuns stegar. Prima mea deplasare cu autrocarul a fost în Mediaș, iar prima pe care am avut-o pe bicicletă a fost tot către acest oraș. Cum m-am hotărât să merg pe bicicletă?
Într-una dintre deplasările pe care le-am făcut cu autocarul, le-am spus băieților: «Voi nu v-ați gândit niciodată, dar în următorul meci la Mediaș o să vin pe bicicletă». Am auzit voci că: «Nu se poate! Ești nebun? Să faci atâția kilometri?». «Nu vă închipuiți voi că se poate, dar o să vă demonstrez», le-am răspuns. M-am ținut de cuvânt. Când am ajuns la destinație, am auzit «Bravo, Toni! Extraordinar!». Dar s-a întâmplat că am pierdut atunci și am venit cu bicicleta mai abătut, dar întotdeauna drumul de întoarcere este mai greu, cu dealuri, vânt care suflă în față și așa mai departe.
Și acum visez acele drumuri. De atunci am făcut foarte multe deplasări, dar pe drumul către Mediaș pot spune că pot să dorm pe bicicletă, fără nicio problemă. Cel mai lung drum a fost la Constanța, unde am făcut două zile, dar am fost și la Botoșani, Pitești. Dumnezeu m-a ferit de pene de bicicletă”, povestește Toni.
„Ne manifestăm cu vocea”
„Noi cu galeria suntem certați cu vuvuzelele, cu instrumentele muzicale, ne manifestăm cu vocea și cu tobele care sunt indispensabile”, mărturisește Toni. Dar, totuși, la finalul barajului cu U Cluj, muzicianul a cântat puțin din corn. Galeria de ultrași este o adunare de oameni care se manifestă specific, povestește sibianul: „Cel ce vine de afară habar nu are ce se întâmplă într-o astfel de galerie! Aceasta este structurată după niște reguli, după un tipar. Nouă dacă ni se fură steagul de gard, ne-am desființat. La Jobene dacă li se fură steagul nu au nicio problemă. Acest lucru face diferența dintre suporter și o galerie de ultrași.
Plus că avem un oarecare regulament. Nu avem voie să dăm din bucătăria internă. Ultrașii sunt puțini, acesta este singura problemă. E greu să strângi oameni. E complicat în formațiile noastre de cameră să strângi cinci oameni, darmite să aduni 100, 200, 1000. Poate eventual să aduci copii, ca să dai un suflu nou, în rest e greu să aduni alte persoane. Sunt unii care au ținut cu echipele vechi și e mai greu să-i muți. Și mai sunt o grămadă de suporteri ai altor echipe mai consacrate”.
Asemănarea dintre un muzician și un fotbalist
„Te întorci mai trist acasă atunci când echipa ta pierde, dar văd o asemănare dintre băieții din teren și eu, muzicianul de pe scenă. Și eu și ei suntem cu toții performeri. Câteodată nici lor nu le iese un meci bine, nici mie nu-mi iese fiecare concert perfect, deoarece nu se poate, suntem oameni. Din acest punct de vedere pricep foarte bine cum merg lucrurile. Și eu câteodată nu sunt în nicio formă, trebuie să fac cumva să iasă onorabil munca mea cel puțin. Și ei au o perioadă de vârf, una de cădere.
Suntem foarte asemănători, deși munca noastră este total diferită. Noi, suporterii și ultrașii, încercăm să încurajăm echipa deoarece niciun meci nu este asemănător cu celălalt. Toți cei care sunt pe stadion sunt al doisprezecelea jucător. Așa avem și noi publicul nostru. Noi ne facem meseria indiferent dacă este un singur om în sala Thalia sau dacă sala este plină ochi. Băieții de pe teren sunt la fel. Chiar dacă se întâmplă uneori să nu fie nimeni în tribune, ei tot dau ce-i mai bun de la ei.
Repet, și fotbalistul, ca și artistul sunt în aceeași categorie, când te urci pe scenă ești performer, când intri pe teren ești tot performer, indiferent că din toate părțile sau poate doar din față, cineva se uită la tine sau te ascultă. Fotbalul pentru mine înseamnă spectacol, cam ceea ce fac și eu, dar puțin diferit”, e de părere Toni.
Cel mai bun meci
Cel mai frumos meci văzut de muzician, în care cei de pe teren au rezonat cu tribunele este, după cum spune acesta, cel de început de stadion, când a fost făcută coregrafia cu pasărea Phoenix. „Am participat la vopsit bannerele și la coregrafie, e o muncă foarte migăloasă. Acum suntem 60 de ultrași în galerie, dar mai sunt și cetățeni care vin cu noi. S-ar putea să ne înmulțim.
Acum vremurile sunt foarte grele. Sunt oameni care lucrează pe minimul pe economie. Noi încercăm să ajungem pe unde putem, dar nu avem întotdeauna timpul, nici banii necesari”, mărturisește Toni.
Căbuz și Măldă
Jucătorul preferat al sibianului este Căbuz, deoarece își aduce aminte că și el a fost desemnat să stea mereu în poartă. „De cele mai multe ori mingea trecea, dar omul nu”, râde Toni. „A fost o vreme foarte lungă în care avem un înger Sus și un Căbuz pe teren. Plus Măldărășanu, care mi se pare un om onest și care s-a ținut de cuvânt. Eu sper să îi placă atât de mult încât să vrea să rămână la Sibiu. A închegat o echipă, din ceea ceea ce a avut. Nu întotdeauna este de vină antrenorul pentru niște lucruri care nu se întâmplă la nivel de club”, continuă acesta.
„Vreau să văd cupa pe Cibin”
Toni e acum în drum spre Arad. Din păcate, timpul nu l-a lăsat să plece cu bicicleta, dar e hotărât să țină permanent steagul sus. „Fie că pierdem sau câștigăm, aia este. Suntem ca să susținem echipa”, spune Toni.
După care continuă: „La un moment dat erau meciuri în care pierdeam la scor mare, iar noi și mai tare cântam. Oricum am pierdut, ce rost are să fim supărați. Eu nu dau pronosticuri, dar din tot sufletul vreau să câștigăm. Mingea e rotundă și acest lucru înseamnă că și noi avem șanse. Vreau să văd cupa pe Cibin, clar! Dar este foarte greu, deoarece și ceilalți își doresc același lucru. Dar, Hai, Sibiu!”.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
