Un bărbat din Ilfov este cercetat penal după ce a postat pe Facebook un mesaj extrem de violent, în care amenința cu moartea.
Bărbatul amenința cu împușcarea membrilor mai multor partide politice și a comunității LGBTQ+. Individul a fost identificat și dus la audieri de către polițiști, care s-au autosesizat în urma mesajului.
Acesta scris pe Facebook că ar aprecia ”ocazia şi onoarea” de a face ”curăţenie generală”, împuşcând oamenii din USR, PNL, PSD şi UDMR, dar şi ”toţi poponarii şi pe toate lesbiencele din ţara asta”.
„Dacă mi se va da ocazia şi onoarea să îmi servesc patria, am să împuşc pe toţi c…ţii din USR, PNL, PSD, UDMR şi apoi am să împuşc pe toţi poponarii şi pe toate lesbiencele din ţara asta!

Şi după ce fac curăţenie generală am să păstrez un singur glonţ pe care am să mi-l trag în cap la final, dar mândru de mine că am luat pe lumea cealaltă mii de c…aţi împuţiţi!”, a scris pe Facebook un bărbat, al cărui nume de cont este Florin Dumitru.
„Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov s-au sesizat din oficiu, cu privire săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, în cauza fiind întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun.
Persoana în cauza a fost identificată si condusă la sediul Inspectoratului Judeţean Ilfov, fiind audiată chiar în aceste momente”, a transmis IPJ Ilfov.
Urmărirea penală se efectuează sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parcchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




