A fost semnat ordinul. Fiecare școală va avea un „buton roșu”

Cele mai citite

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a semnat în cursul zilei de joi ordinul privind „butonul roşu” din şcoli, acesta urmând să apară în Monitorul Oficial.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a anunţat că a semnat joi ordinul privind „butonul roşu” prin care se semnalează problemele din şcoli precum agresivitatea, bullying-ul şi consumul de droguri, alături de alte comportamente care încalcă regulamentele unităţilor de învăţământ.

Astăzi am însemnat şi va apărea în Monitorul Oficial în următoarele zile ordinul legat de aşa-numitul ‘buton roşu’, nu este practic un buton, dar este mecanismul în care putem semnaliza într-o manieră anonimă aspectele problematice din mediul şcolar, de la agresivitate, bullying până la consumul de droguri.

Dar, am pus acolo orice alte comportamente care violează regulamentele care există la nivelul unităţii şcolare”, a precizat Daniel David pe Facebook.

Locuri de muncă

David a descris „butonul roșu” drept „un mecanism de protecție atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, și chiar pentru personalul administrativ care lucrează în unitatea școlară”.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
Ultimele știri

Noua lege a salarizării medicilor 2027: salarii mai mari, dar venituri mai mici pentru cei cu gărzi/ Vezi ce lefuri au medicii din Sibiu...

Proiectul noii legi a salarizării promite majorări de până la 35% ale salariilor de bază pentru medici începând cu...

Știri pe același subiect