12.9 C
Sibiu
vineri, mai 30, 2025

Viorel Hizo propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu

Cele mai citite

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din această lună a fost inclus un proiect de hotărâre prin care primarul Astrid Fodor propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu antrenorului Viorel Hizo.

Activitatea profesională ca fotbalist și-a început-o în Sibiu, jucând ca portar. Tot în Sibiu a început și cariera în antrenorat, în 1984.

banner
banner
banner

Ca antrenor al echipei Inter Sibiu, în sezonul competițional 1990-1991, a câștigat Cupa Balcanică, o performanță neegalată pentru o echipă sibiană după Revoluția din 1989.

Fotbalul din Sibiu a câștigat prin antrenorul Viorel Hizo o altă perspectivă, aceea a pregătirii profesioniste, setându-se un alt nivel de joc și antrenament, datorită disciplinei în pregătirea jucătorilor și a seriozității cu care o aborda.

De asemenea, antrenorul Viorel Hizo a fost foarte apreciat pentru modul în care a susținut jucătorii în evoluție, pregătindu-i și promovându-i spre echipele mari din România, și chiar în Naționala României. Tot de la Sibiu au plecat mulți jucători la naționala de tineret a României.

Obținând alături de echipa Inter Sibiu experiență, performanță și apreciere în fotbalul românesc, Viorel Hizo a antrenat în perioada 1993 – 2013 alte echipe mari din țară, precum Dinamo sau Rapid București.

Viorel Hizo a fost și primul antrenor român în Campionatul Chinei, pregătind în 2004-2005 echipa Chongqing Lifan.

„Despre antrenorul Viorel Hizo am auzit cu admirație de la iubitorii fotbalului, din vremea în care s-a aflat pe banca tehnică a echipei Inter Sibiu.

Este remarcabil ceea ce a reușit împreună cu echipa sibiană. După ce a plecat la alte echipe, de fiecare dată auzeam menționat numele său cu respect, un sibian de-al nostru făcând performanță la echipele mari din România.

Pe domnul antrenor Hizo l-am întâlnit des în ultima perioadă la Stadionul Municipal Sibiu și m-a impresionat pasiunea pe care încă o are pentru fotbal, căruia i-a dedicat întreaga activitate profesională.

Am înaintat această propunere Consiliului Local din convingerea că merită acest titlu datorită rezultatelor pe care le-a obținut pentru fotbalul sibian, dar și pentru că a reprezentat orașul cu onoare în Liga I națională, făcând performanță”, a precizat primarul Astrid Fodor.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Ultimele știri

Peste 5.700 de șomeri în județul Sibiu la sfârșitul lunii aprilie

La sfârșitul lunii aprilie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu erau înregistrați 5.756 de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect