Aproape 9 mii de sibieni au primit alimente de la UE

Cele mai citite

Acțiunea de distribuire a alimentelor de la Uniunea Europeană s-a încheiat. În cadrul acesteia, 8.804 sibieni au primit pachete cu produse alimentare. La finalul acțiunii au rămas în deposzit peste 8 mii de pachete care au fost redistribuite către localități din județul Vâlcea.
„Beneficiarii acestui program au fost pensionari, şomeri, persoane cu handicap grav şi accentuat, sibienii care primesc venit minim garantat şi alocaţii pentru susţinerea familiei. Pe listele iniţiale au figurat 9.145 de titulari, din care au ridicat pachetele 8.469 de persoane. Pe listele suplimentare au figurat 408 persoane, dintre aceştia ridicând alimentele doar 335.” a declarat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu
Fiecare pachet a conţinut 4 litri ulei, 4 kg zahăr, 6 kg făină, 6 kg mălai, 800 g paste făinoase, 8 conserve de carne de porc, 6 cutii de conserve de carne de vită şi 10 cutii de pateu de ficat, cântărind 13,5 kg. Fiecare beneficiar a primit două astfel de pachete iar în total au fost împărțite 17.608 pachete cu alimente.
La încheiere acestei acţiuni au rămas în depozit 8.050 de pachete cu alimente care au fost redistribuite către şase comune din judeţul Vâlcea care mai au încă nevoie de cantităţi de alimente.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Românii de la WIN Eurasia

Cu ochii pe Turcia, cu gândul la Dubai: Dejucând codurile industriei la WIN Eurasia 2026 alături de o delegație...

Știri pe același subiect