2.4 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Studenți din trei țări se vor întrece în „mișcări de dans”, la Sibiu

Cele mai citite

Vineri, 30 mai, în Sala Thalia din Sibiu, se va desfășura prima ediție a Festivalului Internațional Universitar de Dans și Gimnastică – „Cupa ULBS – Dance & Gymnastics”. Evenimentul e organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Participanți din România, Italia și Egipt

„Această competiție de anvergură își propune să îmbine dimensiunea educativă cu cea performativă, oferind un spațiu de afirmare pentru studenții și sportivii pasionați de artele motrice expresive. Evenimentul va reuni participanți din România, Italia și Egipt, transformând Sibiul într-o veritabilă scena interculturală a mișcării, grației și creativității.

Prin desfășurarea acestei competiții într-un cadru precum Sala Thalia, se dorește valorificarea esteticii mișcării prin dans și gimnastică, într-un dialog al corporalității ce depășește granițele naționale. Vor fi prezentate momente coregrafice și exerciții de gimnastică în format competițional și demonstrativ, jurizate de dl Viorel Dan Năstase si Dna Raluca Bugner. Cupa ULBS – Dance & Gymnastics devine astfel un demers integrator ce susține formarea profesională prin experiențe transdisciplinare și schimburi interculturale, promovând excelența și spiritul academic”, au transmis organizatorii.

Publicitate

Universități participante

  • Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) – gazda principală a evenimentului și promotoarea educației fizice și sportive la nivel academic;
  • Helwan University, Cairo, Egipt;
  • Parma University , Italia
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;
  • Universitatea Tehnica Cluj-Napoca;
  • Universiatea Bogdan-Voda Cluj-Napoca
  • Universitatea Transilvania Brasov
  • Universitatea de Vest Timisoara
  • Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București (UNEFS);
  • Univesriatea din Craiova;
  • Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia;
  • Universitatea din Oradea;
  • Universitatea „Ovidius” din Constanța;
  • Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București;
  • Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București-Centrul Universitar Pitești;
  • Universitatea „Stefan cel Mare “ Suceava.

Programul poate fi consultat aici: https://events.ulbsibiu.ro/dancegymnasticscup/programme/

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicușor Dan anunță că va da în judecată AEP. Decizia președintelui României vine după ce instituția a decis rambursarea parțială a banilor din donații

Articol de Daniela ArnăutuSuma de peste 900.000 de lei nu va fi rambursată, pentru campania președintelui Nicușor Dan de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect