10.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

„Ai grijă ce-ți dorești”, la Muzeul de Artă Contemporană

Cele mai citite

Drama Squad, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal – Muzeul de Artă Contemporană, vă invită la o experiență teatrală inedită: premiera spectacolului „Ai grijă ce-ți dorești”, de autoarea britanică Hannah Low – o aventură fantastică pentru copii, adolescenți și toți cei care mai vor să creadă în magie. Spectacolul va fi jucat chiar în incinta muzeului, transformând spațiul expozițional într-o scenă vie, unde teatrul se întâlnește cu pictura, iar ficțiunea se împletește cu realitatea.

Evenimentul va avea loc în 11 iunie 2025, ora 17:00, la Muzeul Național Brukenthal – Muzeul de Artă Contemporană (str. Tribunei nr. 6), cu o durată de aproximativ 35 de minute și se adresează copiilor 10+, adolescenților și familiilor.

Despre spectacol

Un grup de elevi vizitează muzeul și descoperă că lucrările celebre expuse pot prinde viață. Întâlnirea cu o pensulă magică din China Antică le oferă șansa să își transforme dorințele în realitate, însă magia vine la pachet cu alegeri și consecințe. „Ai grijă ce-ți dorești” este o poveste despre imaginație, prietenie și curaj.

Publicitate

Un proiect internațional: Spectacolul face parte din inițiativa Positive Stories for Negative Times, un proiect global de teatru contemporan pentru tineri, organizat de Wonder Fools în parteneriat cu Traverse Theatre (Edinburgh, Scoția). Scopul acestui program este de a le oferi tinerilor din întreaga lume povești actuale, scrise special pentru ei, care să inspire reflecție, conexiune și speranță în vremuri incerte. Textul piesei este semnat de Hannah Low și a fost adaptat scenic de trupa Drama Squad, în cadrul ediției actuale a proiectului.

Despre trupa de teatru

Drama Squad este o trupă de teatru compusă din preadolescenți și adolescenți pasionați de exprimare artistică liberă și autentică. Coordonați de Teodora Tiriba, regizor de teatru, acești tineri explorează teme actuale și universuri imaginative printr-un proces creativ colaborativ, care pune accent pe joc, reflecție și curajul de a fi vulnerabil pe scenă. Fiecare proiect devine pentru ei o călătorie de creștere personală – cu emoții, descoperiri și prietenii reale. Anul acesta, trupa a mai realizat proiectul teatral neconvențional „#nofilter: ia liftul spre tine”, desfășurat în liftul Bibliotecii Astra.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

A scăzut dramatic numărul concediilor medicale în România. În iunie au început controalele Ministerului Sănătății

A scăzut cu 200.000 numărul de concedii medicale acordate în perioada iulie–septembrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.Este...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect