Elevii de clasa a VIII-a susțin, astăzi, proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale 2025.
Potrivit variantei de subiect pe care au primit-o, aceștia au avut de rezolvat cerințe de înțelegere a textului, gramatică și o compunere narativă.
La Subiectul I, elevii au primit un fragment din romanul „Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran, în care personajele Anton Lupan și Ieremia poartă un dialog și își fac planuri de călătorie.
Cel de-al doilea text a fost un fragment din jurnalul expediției lui Emil Racoviță, „Spre Polul Sud”, unde autorul descrie nava „Belgica” și condițiile dificile ale unei expediții științifice în regiunea antarctică.
Pe baza acestor texte, candidații au avut de:
– identificat informații și înțelesuri din texte,
– precizat trăsături ale personajelor și mijloace de caracterizare,
– comparat idei și teme comune între cele două fragmente.
În partea de gramatică, elevii au avut cerințe legate de:
– despărțirea în silabe a unor cuvinte,
– recunoașterea cuvintelor derivate,
– identificarea sensurilor unor expresii,
– cazurile substantivelor,
– propoziții afirmative/negative și analiza frazei.
La Subiectul al II-lea, elevilor li s-a solicitat să redacteze un text narativ de minimum 150 de cuvinte, care să prezinte o întâmplare dintr-o excursie.
Textul trebuia să includă o secvență descriptivă de minimum 30 de cuvinte și o secvență dialogată cu minimum patru replici.
Punctajul total pentru această parte a fost de 20 de puncte.
AICI pot fi vizualizate și descărcate subiectele de astăzi de la Evaluarea Națională.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




