12.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Medieșean extrem de periculos, urmărit internațional de 10 ani, a fost prins în Marea Britanie

Cele mai citite

Un bărbat urmărit internaţional, condamnat la închisoare, a fost depistat cu sprijinul polițiștilor din Marea Britanie.

În baza schimbului de date și informații efectuat prin Biroul Național Interpol și al unui ofițer de poliție român, din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, aflat temporar în misiune de specialist suport operativ în cadrul Metropolitan Police of London – Marea Britanie, s-a reușit localizarea și reținerea unei bărbat din Mediaș, pe numele căruia erau emise două mandate privative de libertate.

Pe numele bărbatului, în vârstă de 43 de ani, căutat de polițiștii sibieni încă din luna decembrie a anului 2015, Tribunalul Sibiu a emis două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat în anul 2015 la 7 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional, lipsire de libertate, lovire și alte violențe, șantaj, distrugere și înșelăciune, iar în anul 2018, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc.

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri a menținut un canal de comunicare permanent prin Biroul Național Interpol cu Marea Britanie, existând date și informații că bărbatul s-ar fi aflat pe teritoriul acestui stat, astfel că la data de 16 iunie a.c., s-a reușit prinderea acestuia.

Publicitate

În prezent, bărbatul se află încarcerat pe teritoriul Marii Britanii, fiind în derulare procedura de extrădare în România pentru punerea în executare a mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
Ultimele știri

Inter – ACS Mediaș: 3 goluri superbe și 2 eliminări

”Derby-ul Sibiului” din Liga a III-a a avut o desfășurare puțin diferită în play-out, față de sezonul regulat, însă...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect