UPDATE: „Pompierii au stins incendiul care a afectat bucătăria casei. În urma incendiului cauzat de un scurtcircuit electric produs la un aparat electrocasnic (aparat de cafea) lăsat sub tensiune, au ars: bucătăria pe o suprafață de aproximativ 16 metri pătrați, mobilierul și alte aparate electrocasnice din bucătărie.
Au fost afectate de fum mai multe încăperi ale locuinței.
Echipajul SMURD a acordat asistență medicală la fața locului unei femei în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a suferit un atac de panică. Aceasta a refuzat transportul la spital”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Pompierii sibieni intervin de urgență, luni dimineața, în localitatea Veștem pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unei case.
„La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
Din primele informații incendiul se manifesta în bucătăria unui imobil la aparatul de gătit și la mobilier.
Se acționează pentru stingerea incendiului și pentru ventilarea încăperilor inundate cu fum.
Până în acest moment nu sunt victime”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Vom reveni cu detalii.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




