17.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

După doi ani, conflictul de muncă de la Filarmonica Sibiu s-a încheiat

Cele mai citite

După doi ani în care activitatea Filarmonicii de Stat Sibiu a fost afectată grav, apar primele semne de normalitate. „Conducerea Filarmonicii de Stat Sibiu salută decizia SAIFS de a opri conflictul colectiv de muncă și își exprimă speranța că singurele provocări ale următoarei stagiuni vor fi legate de performanțele artistice”, a transmis Filarmonica de Stat Sibiu.

Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu (SAIFS) a notificat Filarmonica și Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, astăzi, cu privire la încetarea conflictului colectiv de muncă înregistrat la ITM Sibiu pe 11 septembrie 2023 și a admis că „șansele de a finaliza negocierea colectivă prin încheierea unui contract colectiv de muncă sub presiunea conflictului colectiv de muncă sunt extrem de reduse”.

„Cheia soluționării unei dispute stă întotdeauna într-un dialog deschis. Conducerea Filarmonicii are toată deschiderea pentru a fi semnat Contractul Colectiv de Muncă; întotdeauna a avut-o. Reamintesc opiniei publice faptul că nu avem un astfel de document fundamental numai din cauza solicitărilor care au depășit limitele legale și a tergiversărilor provocate de SAIFS. Dacă sindicatul a înțeles cu adevărat că nu poate obține ceea ce își dorește sabotând activitatea Filarmonicii, sunt convins că avem toate premisele pentru a restabili un climat profesional decent, care să respecte în același timp misiunea socială și culturală a artiștilor, planurile de dezvoltare instituțională, drepturile tuturor angajaților și interesul superior al publicului”, a declarat dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Publicitate

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

spot_img
Ultimele știri

Atelier creativ pentru copii la Biblioteca ASTRA Sibiu: ornamente din hârtie inspirate din natură

Biblioteca ASTRA Sibiu organizează un nou atelier creativ dedicat copiilor, în cadrul Compartimentului pentru Copii și Tineret (etajul 1),...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect