29.2 C
Sibiu
marți, iulie 22, 2025

Tupeu scandalos: magistrați, foști șefi ai instanței supreme locuiesc în apartamente de lux plătind chirii între 60 și 197 de lei lunar

Cele mai citite

Tupeul a atins cote inimaginabile în România: mulți magistrați, inclusiv pensionari cu pensii speciale și foști șefi ai instanței supreme, locuiesc în apartamente de lux din centrul Bucureștiului, plătind chirii ridicol de mici – între 60 și 197 de lei lunar.

Deși mulți dintre ei s-au retras din sistem de ani buni și dețin deja alte proprietăți, Ministerul Justiției le menține contractele active, refuzând să le facă publice.
Printre beneficiari se numără nume grele din justiție și foști oficiali de rang înalt.

Potrivit Europa Liberă, 81 de persoane – foşti sau actuali magistraţi, avocaţi sau notari – stau în locuinţe de serviciu ale Ministerului de Justiţie şi plătesc chirie între 60 şi 197 de lei.

Ministerul Justiţiei a refuzat să divulge numele lor, invocând protecţia datelor cu caracter personal.

Ca top al chiriilor plătite, 15 persoane plătesc 197 de lei – suma maximă; 13 – 194 de lei, iar 12 suma minimă – 60 de lei.

Unii au părăsit sistemul de mai bine de zece ani şi au păstrat locuinţele, deşi aveau deja proprietăţi în judeţul Ilfov, conform declaraţiilor de avere.

La finalul lui 2022, prin Legea 303/2022, Parlamentul a instituit interdicţia de a mai avea o locuinţă de serviciu după ieşirea la pensie, însă actul normativ nu a afectat chiriaşii cu contracte active.

Informaţii publice consultate de jurnaliştii Europa Liberă, confirmate de surse oficiale, au permis identificarea unora dintre cei care locuiesc în aceste imobile. Printre ei se află Valentin Bădiţă, Mihail Dafina şi Ingrid Luciana Mocanu, fostul reprezentant al AUR la BEC.

Valentin Bădiţă este judecător la Curtea Militară de Apel, iar soţia sa este grefier la Tribunalul Militar Bucureşti. Familia are un apartament în Bragadiru, pe lângă alte imobile în judeţyul Gorj.

Mihail Dafina a fost magistrat militar până pe 29 decembrie 2021, când s-a pensionat. Dafina avea la părăsirea magistraturii un apartament de 109 mp în Chitila, judeţul Ilfov.

Ingrid Luciana Mocanu a fost angajată la Ministerul Justiţiei din octombrie 1998 şi a lucrat în diverse departamente până în decembrie 2007, când a fost detaşată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Ingrid Mocanu a ieşit la pensie după 25 de ani de carieră, ca pensionar special, după modificarea legii care le permitea chiriaşilor să rămână în locuinţele Ministerului de Justiţie şi după încetarea raporturilor de serviciu cu statul.

Potrivit unor surse judiciare, patru judecători de la Înalta Curte, beneficiari ai locuinţelor de serviciu – Lidia Barbulescu, Victor Paşca Cameniţă, Dragoş Bărcănescu, Victor Pavel Perju – au cerut instanţei, în 2005, să le permită să cumpere totuşi apartamentele, argumentând că acest drept era deja câştigat.

Lidia Bărbulescu a fost, în perioada septembrie 2009-septembrie 2010, preşedinte interimar al ÎCCJ, iar între 2008 şi 2009 a fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Surse judiciare au declarat pentru Europa Liberă că Lidia Bărbulescu ar locui în continuare în apartamentul luat cu chirie de la stat. Bărbulescu este, în prezent, notar public în Bucureşti.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

La un pas de nenorocire: un șofer sibian băut a lovit o altă mașină care circula regulamentar

Băut bine, un bărbat din Miercurea Sibiu a acroșat cu autoturismul o altă mașină care circula regulamentar.În weekend, Miercurea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect