24.1 C
Sibiu
duminică, iulie 27, 2025

Sibiul devine pentru câteva zile capitală a folclorului internațional. Festivalul CÂNTECELE MUNȚILOR, la 50 de ani. Invitat special: Ștefan Bănică jr.

Cele mai citite

Festivalul Internațional de Folclor CÂNTECELE MUNȚILOR serbează o jumătate de secol de promovare a diversității culturale și a frumosului. Ajuns la cea de-a 50-a ediție, acest festival propune publicului cinci zile de spectacole, ateliere de dans, proiecție de film, seară culinară tradițională și animații culturale, în diverse spații neconvenționale ale Sibiului.

A devenit deja o tradiție ca la începutul lunii august, Piața Mare din Sibiu să fie neîncăpătoare pentru iubitorii de folclor prin spectacole care aduc energie, culoare și diversitate, într-un proiect care reunește anual zeci de ansambluri folclorice din întreaga lume și sute de artiști, care evoluează pe scenele festivalului.

1, 2 și 3 august – CONCERTE EXTRAORDINARE ÎN PIAȚA MARE

Perioada festivalului culminează cu cele trei seri de spectacole grandioase în Piața Mare din Sibiu, în două dintre aceste seri fiind sărbătoriți artiști reprezentativi ai Sibiului, care și-au legat parcursul de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”.

Astfel, în 1 august, după tradiționala paradă a ansamblurilor participante de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, Codruța Rodean și Bogdan Cioranu vor fi protagoniștii unei seri de poveste. Povestea lor, a cântecului pastoral, este îmbrățișată de artiști din întreaga țară, de Junii Sibiului și de invitatul special, Ștefan Bănică Jr. Duminică, 3 august, taragotistul Adrian Neamțu va fi cel în jurul căruia se va desfășura întregul spectacol, celebrând cei 50 de ani de viață ai artistului. Îi vor fi alături și alți taragotiști renumiți, colegi și colaboratori, fiul său, Răzvan Neamțu, Zoli Toth Project, dar și marele naist Gheorghe Zamfir.

Între cele două seri, spectacolul de sâmbătă aduce în atenția publicului din Piața Mare ansambluri românești și din străinătate, dar și pe copiii și tinerii Școlii de Dans „Ioan Macrea”, care alături de Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” vor pune în scenă proiectul „Copilăria în pași de dans”.

„În zilele în care cultura este privită, din păcate, ca un lux neimportant în contextul dificultăților financiare prin care trece țara, trebuie trebuie să ne amintim că tocmai cultura este cea care ne unește, cea care aduce lumină în sufletele oamenilor. Mă bucur că putem oferi publicului spectacole speciale, mai ales acum, când aniversăm 50 de ediții frumoase ale Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților. Cinci decenii în care spectatorii s-au bucurat de frumusețea și energia folclorului românesc și internațional, în Sibiu – un oraș în care tradiția și diversitatea culturală continuă să vibreze în inima comunității”, a declarat Silvia Macrea, manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Programul Festivalului Internațional de Folclor CÂNTECELE MUNȚILOR 2025

Miercuri 30 iulie 2025

Ora 10.00 Centrul Cultural „Ion Besoiu” – Atelier de dansuri tradiționale din Mărginimea Sibiului

Ora 11.00 Centrul Cultural „Ion Besoiu” – Atelier de dansuri internaționale

Ora 17.00 Promenada Mall – CineGold – Animație culturală și spectacol susținut de Ansamblul „Ahna Forest” din Cipru, Orchestra „Politoniki” Grecia

Ora 18.00 Piața Habermann – Spectacol folcloric susținut de: „Achna Forest” Cipru, Orchestra „Politoniki” Grecia, Traian Stoiță și Grupul vocal tradițional „Flori din Mărginime”, „Plaiurile Roșioarei”, Școala de Dans „Ioan Macrea”, Nicu Mâță și „Ceata Junilor” Sibiu

Prezintă Traian Stoiță.

Ora 19.00 Restaurantul „Cămara Boierului” – Hilton Sibiu- Seară tradițională românească cu „Junii Sibiului”, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Oana Tomoiagă, Ovidiu Homorodean, Dumitru Teleagă

Meniu: bufet cu gustări tradiționale, salate, pomana porcului la ceaun, tocană de vițel, bulz ciobănesc, pulpe de pui, ceafă de porc, cârnăciori, mici, cartofi țărănești, legume la grătar, plăcintă cu mere, plăcintă cu brânză, găluște cu prune, apă minerală/ plată, bere, cafea, vișinată, rachiu, vinuri Cricova

Preț: 225 lei/pers

Rezervări la tel. 0269/252929

Joi 31 iulie 2025

Ora 12.00 Centrul Cultural „Ion Besoiu” – Atelier de dansuri tradiționale din Cipru, Grecia, Columbia

Ora 17.00 Promenada Mall – CineGold- Animații culturale și spectacole susținute de: Ansamblul „Pas d’La Yau” Belgia și Asociația Folclorică de Tineret și Educație „Hoyem” Turcia

Ora 18.00 Piața Habermann – Spectacol folcloric: Școala de Dans „Ioan Macrea”, „Pas d’La Yau” Belgia, „Hoyem” Turcia, „Tres Cuartos Danza” Columbia, Elena Anghel și Ansamblul Folcloric Studențesc „Ardealul” Sibiu

Prezintă Traian Stoiță.

Vineri 1 august 2025

Ora 12.00 Centrul Cultural „Ion Besoiu” – Atelier de dansuri tradiționale din Belgia și Turcia

Ora 16.00 Promenada Mall – Cinegold – Animație culturală și spectacol susținut de Ansamblul „Tres Cuartos Danza” Columbia

Ora 18.00 Bd. Nicolae Bălcescu – Piața Mare – Parada portului popular

Ora 19.00 Piața Mare – Junii Sibiului și invitații lor: prezentarea ansamblurilor participante la ediția 50 a festivalului

Spectacol aniversar Codruța Rodean și Bogdan Cioranu

Nineta Popa, Olguța Berbec și Remus Novac, Paul Ananie, Andreea Haisan, Daniel Pop, Traian Stoiță și Grupul Anghelos, Bogdan Toma, Angelica Flutur, Virginia Irimuș, Nicu Mâță, Daria Gâdea și Radu Dinescu, Dan Limbășan, Ana Limbășan, Ana Duminică, Alexandru Brădățan, Oana Bozga, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Ciprian Pop, Cătălin Iancu, Dumitru Teleagă, Mihaela Petrovici, Vlăduța Lupău

Invitat special: ȘTEFAN BĂNICĂ JR.

Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”

Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Conducerea muzicală: Cristian Obrejan și Radu Dinescu

Manager și coregraf: Silvia Macrea

Asistent coregraf: Alesea Sas

Prezintă Iuliana Tudor.

Sâmbătă 2 august 2025

Ora 12.00 Muzeul Astra – Târgul de Țară – Animații culturale și atelier de dansuri tradiționale: Călin Brăteanu și Grupul tradițional „Dor” de la Moara, Suceava

Ora 17.00 Muzeul Astra – Scena de pe lac – Spectacol folcloric susținut de: „Tres Cuartos Danza” Columbia, Ansamblul Studențesc „Arcanul USV” al Universității Ștefan cel Mare din Suceava și „Hoyem” Turcia

Ora 17.00 Promenada Mall – etajul 2, CineGold- Animații culturale și spectacole susținute de Ansamblurile „Săliștenii” și „Berbeștenii” Maramureș

Ora 19.00 Piața Mare – Spectacol folcloric: „Ardealul” Sibiu, Cristina Vlad și Ansamblurile „Săliștenii”- Săliștea de Sus și „Berbeștenii”- Berbești, Maramureș, „Pas d’La Yau” Belgia, „Bihorul” Oradea, „Achna Forest” Cipru, Orchestra „Politoniki” Grecia

Ora 21.00 Spectacol „Copilăria în pași de dans”: Școala de Dans „Ioan Macrea” – Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu

Prezintă Iuliana Tudor.

Duminică 3 august 2025

Ora 12.00 Muzeul Astra, Târgul de țară – Animații culturale și ateliere de dans: Oradea și Maramureș

Ora 13.00 Centrul Cultural „Ion Besoiu” – Primirea oficială a delegațiilor

– Proiecție retrospectivă Cântecele Munților – 50 de ediții

Ora 17.00 Muzeul Astra – Scena de pe lac – Spectacol folcloric susținut de ansamblurile: „Pas d’La Yau” Belgia, Ahna Forest” Cipru și Orchestra „Politoniki” Grecia

Ora 19.00 Piața Mare – Spectacol folcloric susținut de ansamblurile: „Ceata Junilor” Sibiu, Orchestra de Tineret „Cindrelul-Junii Sibiului”, Călin Brăteanu împreună cu Grupul tradițional „Dor” de la Moara și Ansamblul Studențesc „Arcanul USV” al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, „Hoyem” Turcia, „Ahna Forest” Cipru, Orchestra „Politoniki” Grecia, „Tres Cuartos Danza” Columbia

– Spectacol susținut de elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” – prof. Luminița Dejan și Alina Pinca

Ora 20.00 Spectacol aniversar Adrian Neamțu 50 de ani

Invitați: Robert Târnăveanu, Mariana Anghel, Alina Bîcă, Ioana și Sînziana Ștefan, Răzvan Neamțu

– Taragotiștii Dorin Filip, Gică Damian, Adrian Lucaci, Remus Novac, Cristian Topati, Dumitru Dobrican

Invitați speciali: GHEORGHE ZAMFIR, ZOLI TOTH PROJECT

– DJ Jason

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”

Conducerea muzicală: Cristian Obrejan și Radu Dinescu

Manager și coregraf: Silvia Macrea

Asistent coregraf: Alesea Sas

Prezintă Iuliana Tudor.

Director festival: Silvia Macrea

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

Sâmbătă cu 112 recorduri termice: cea mai călduroasă zi de 26 iulie din ultimii 50 de ani

Sâmbătă a fost cea mai călduroasă zi de 26 iulie din ultimii 50 de ani din țara noastră, au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect