9.1 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Ecouri gustative, „punte de ceaun” între generații

Cele mai citite

„Noi, tinerii, suntem mai mereu plecați și nu ne mai acordăm timp să fim alături de apropiații noștri mai în vârstă”, îmi spune Teofil Băluță, un tânăr subțirel, cu zâmbet blajin și cu o voce răgușită, dar caldă. Teofil a venit la Redacția Sibiu100%, tocmai când „testam”, pentru nu știu a câta oară, masa de tenis pe care o avem în sediu. De, trebuie să ne antrenăm încheietura mâinii cumva pentru știri…

Un proiect european pentru persoane fizice

Ne-am așezat la masă, am făcut două cafele, pentru că altfel povestești cu omul cu dinaintea plină. Îl întreb cu ce ocazie pe la noi. A venit să ne povestească despre un proiect pe care-l desfășoară, împreună cu alți prieteni de-ai săi, denumit „Ecouri gustative”: „Am urmat masteratul la Universitatea «Lucian Blaga» Sibiu, la Managementul Proiectelor Europene. Ce am învățat am pus în practică mai târziu. Am obținut mai multe finațări, printre care și pentru un proiect tip Erasmus, prin care am făcut schimburi internaționale de experiență între tineri. În timp ce mă ocupam cu acest proiect am aflat de linia de finanțare numită și Corpul European de Solidaritate; acesta finațează proiecte micuțe de până în 10.000 de euro, care sunt acordate tinerilor fără să aplice neapărat printr-o organizație”, îmi explică Teofil.

Un proiect care unește generații

Într-o ședință de brainstorming, tinerii s-au gândit la ce ar avea nevoie Sibiul și cum pot să ajute comunitatea. „Noi, tinerii, suntem mai mereu plecați și nu prea avem timp să stăm cu bunicii noștri, așa că am hotărât să facem un proiect prin care să încercăm să aducem tinerii să petreacă mai mult timp cu seniorii, care de cele mai multe ori se simt singuri. Nu a fost prea greu ca să găsim oameni interesați de acest demers care unește generații. Țin minte că am ținut o prezentare despre un proiect în Agnita, iar pe drum ne-am întâlnit cu un cioban care era cu oile. I-am propus să aducem tineri la stâna lui să le arate cum se face brânza. A acceptat bucuros”, spune tânărul.

Publicitate

„Vrem să facem un rețetar cu preparate tradiționale din județul Sibiu”

Proiectul a început acum aproximativ trei luni și se pot înscrie tineri de la 16 la 25 de ani ( n.r., dar este primit oricine). Până acum au organizat mai multe sesiuni de gătit, la cineva acasă, în Bradu, unde au făcut clătite și ardei umpluți, au participat la un concurs de ceaune ce s-a desfășurat la Muzeul Astra, au făcut pelerinaje la mănăstiri și altele. „Vrem să organizăm prin acest proiect de la activități culinare, drumeții, la simple sesiuni de povestiri între tineri și vârstnici. Dorim să învățăm cât mai multe din înțelepciune vârstnicilor. Trăim vremuri diferite, și e adevărat, multe lucruri nu se aplică în dinamica vieții de acum, dar, în esență, se crează o legătură emoțională între generații. Plus că ne deconectăm de tehnologie și ne axăm pe socializare.

De multe ori este foarte bine să lași telefonul deoparte. Iar privind partea de gătit, nu degeaba am numit «Ecouri gustative» proiectul. Dorim să rezolvăm problema singurătății vârstnicilor «cu gust», iar acesta să răsune. Ne-am gândit și că rețetele din Sibiu și din Mărginime se pierd și la faptul că mulți dintre tineri nu știu să gătească. Un rezultat al proiectului pe care noi ni-l dorim este ca la finalul acestuia să avem un fel de rețetar, o carte de bucate cu preparate locale pe care un tânăr să o folosească pentru a învăța să gătească un cozonac făcut de tanti Maria din deal, spre exemplu”, mărturisește Teofil.

Oricine este bineprimit în proiectele lui Teofil, fără niciun cost. Îl găsiți aici: sibiuyouthalliance.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Asta pedeapsă: procurorii cer 2.352 de ani de pușcărie pentru un fost primar

Procuratura Generală din Istanbul a finalizat o anchetă privind corupția împotriva fostului primar Ekrem Imamoglu, și cere până la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect