10.2 C
Sibiu
luni, octombrie 13, 2025

Bolojan începe „revoluția” în sistemul bugetar. Două măsuri lovesc în angajații din primării

Cele mai citite

Guvernul condus de Ilie Bolojan va lua două măsuri cu impact mare asupra sistemului bugetar, anunță unele surse politice.

Astfel, Executivul va introduce interdicția cumulului pensie-salariu și interzicerea transferurilor în cadrul sistemului bugetar.

La Guvern se vor anunța aceste măsuri în aproximativ două săptămâni, iar impactul cel mai mare va fi pe zona de interdicție a cumulului pensiei cu salariul.

La finalul anului 2024, prin Ordonanța Trenuleț, se specifica faptul că până la 31 decembrie 2025, pensionarii trebuie să plece din sistem. Acum, Ilie Bolojan întărește această măsură, dar deocamdată nu se știe dacă vor exista domenii în care vom avea excepții.

În prezent, peste 10.000 de bugetari încasează și pensie, dar și salariu, iar premierul a explicat public că în contextul în care vor exista reduceri de personal, pensionarii ar trebui să fie primii care pleacă.

„Cred că în condiţiile în care, în anumite instituţii, se vor face reduceri de personal, şi acest lucru îl văd ca inevitabil în perioada următoare, ar fi cel puţin mai corect, din punct de vedere moral, ca cel care pleacă să fie un om care deja beneficiază de un câştig, de o pensie, ca urmare a pensionării anticipate, în loc să plece, să spunem, un tânăr care ar putea să rămână acolo.

Şi vom analiza această posibilitate de a adopta o măsură care să interzică cumulul pensiei cu un salariu în sectorul public”, spunea Ilie Bolojan.

A doua măsură cu mare impact în sistemul bugetar va fi interdicția detașărilor și transferurilor în cadrul instituțiilor publice.

În prezent, foarte mulți bugetari funcționează prin detașare, asta pentru a evita să dea concurs pe post.

Prin noile măsuri pregătite la Guvern, cei care în prezent sunt detașați pot reveni pe postul de bază, dacă există o înțelegere între ambele părți.

Va exista o perioadă de grație de 10-30 de zile pentru reașezarea sistemului.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Exercițiu militar uriaș: 5.000 de militari participă la Dacian Fall 2025. Trupele vor ajunge și la Cârțișoara

În această toamnă, țara noastră devine una dintre cele mai importante zone de antrenament ale NATO în Europa de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect