Primăria Cisnădie a inaugurat azi, 11 august, noul sediu din Cartierul Arhitecților, situat pe strada G. M. Cantacuzino. O locație generoasă, de 334 mp, închiriată într-un imobil modern, dotată cu mobilier, echipamente IT și de comunicații, conectată cu sediul central.
Aici pot fi accesate de acum serviciile publice ale instituției de către locuitorii din Cartierul Arhitecților, fără ca aceștia să mai fie nevoiți să se deplaseze la sediul central.

Noul sediu funcționează cu Serviciile de Taxe și Impozite, Registratură, Casierie, Asistență Socială și Poliția Locală ale Primăriei Orașului Cisnădie. Personalul din noul sediu va fi detașat de la Primărie, fără angajări suplimentare. De asemenea, o parte din audiențe se vor ține și aici, precum și unele ședințe ale Consiliului Local. Iar spațiul generos al sălii de conferințe va fi folosit pentru întâlniri cu cetățenii și asociațiile de proprietari. Investiția în amenajare s-a ridicat la aproximativ 50.000 de lei.
Primar Mircea Orlățan: „Aici e o comunitate mare, de 14.000 de oameni”
„De ce am decis să înființăm aceste birouri ale Primăriei în Cartierul Arhitecților? Pentru că aici e o comunitate mare, de 14.000 de oameni, și ne dorim ca acesta să devină un centru de interes. Ne dorim să fim mai apoape de cetățeni, cu serviciile primăriei. Mai mult, noi suntem în plin proces de reglementare al străzilor din cartier, de analiză a rețelelor edilitare, de preluare a unor terenuri pentru viitoarele dezvoltări, iar asta presupune întâlniri cu cetățenii, cu asociațiile de proprietari, iar în acest spațiu avem și un loc de întâlniri, de conferințe, unde grupurile de lucru vor putea lucra operativ”, a declarat primarul Mircea Orlățan.
Birourile vor fi utilizate și de Poliția Locală, cât și de Poliția Națională, la nevoie. Totodată, Primăria intenționează să deschidă în aceeași incintă și un oficiu poștal.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.