2.9 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

FOTO: Accident grav pe Valea Oltului. Șofer de 81 de ani și o femeie, transportați la spital

Cele mai citite

Două persoane au fost rănite, joi dimineața, într-un accident rutier produs pe Valea Oltului, în afara localității Boița.

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, dinspre Vâlcea spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 81 de ani, din București, a pierdut controlul direcției de deplasare și a lovit parapetul din metal, de pe marginea drumului, ieșind în afara părții carosabile.

În urma accidentului, conducătorul auto și o femeie în vârstă de 78 de ani, tot din București, au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Un echipaj SMURD cu medic, un echipaj de la Ambulanța Sibiu, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere au intervenit la acest eveniment rutier.

Publicitate

Femeia de 78 de ani a suferit traumatisme la ambele picioare a fost transportată la UPU Sibiu de către echipajul SMURD cu medic.

Echipajul de la Ambulanță i-a acordat asistență medicală șoferului de 81 de ani, care a suferit traumatisme toracice, de membre superioare și la membrul inferior stâng.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Cine sunt românii care au reducere de 50% la impozitele pe proprietate și mijloacele de transport

Guvernul a aprobat vineri clarificări legislative pentru reducerea cu 50% a impozitului pe proprietate în Delta Dunării și Munții...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect