11.3 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

EDITORIAL. Profesorii, pensionarii și asistenții sociali, principalii vinovați ai crizei economice

Cele mai citite

Ca urmare a aplicării Procedurii privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și a măsurilor prevăzute de Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, în județul Sibiu au rămas fără ore suficiente după reorganizarea claselor… șase profesori. Totodată, un număr de 46 cadre didactice vor fi nevoite să își completeze norma la alte școli decât unde sunt titularizați. Asta înseamnă că au mai puțin de zece ore și vor trebui să își „facă norma” de 20 de ore la alte școli.

Cu alte cuvinte, un mare fiasco! Atâta presiune pe inspectorate, pe școli, pe reorganizare administrativă, numai de dragul de a ne afla în treabă și a pune în practică toanele unor ministeriabili care dau pe dinafară de „strategii” manageriale.

În județul Sibiu, conform ultimelor date ale Institutului Național de Statistică, sunt aproape 6000 de cadre didactice. Ceea ce înseamnă că la 1.000 de cadre didactice, 1 din ei a rămas fără normă în urma reorganizării și comasării școlilor. În ceea ce privesc profesorii care trebuie să își completeze norma didactică la alte școli, această situație se întâmplă an de an, de atâta vreme. Și nu e nicidecum o descoperire epocală marca Daniel David sau Ilie Bolojan.

Publicitate

Sunt lucruri fundamentale care trebuie schimbate în sistemul de stat. Reforme necesare, măsuri de normalitate care ar fi trebuit aplicate de zeci de ani. Atât s-a putut… Doar că oamenii și-au pus speranțele în profesionalismul și competența unor politicieni nerodați în compromisuri și scandaluri publice, în anumiți lideri care, prin credibilitatea lor, să le ofere garanția unor strategii coerente, corecte și cu o finalitate practică în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat. Or, să pui atâta lume să lucreze zile, săptămâni întregi, pentru o comasare penibil de ineficientă, în momentul în care stă să pice pe noi începerea școlii, iar unitățile de învățământ sunt (multe dintre ele) într-o stare deplorabilă, cu finanțări minime, mi se pare totuși o dovadă de amatorism și cabotinism politic.

În plină criză bugetară, Senatul României a achiziționat eșarfe de mătase, butoni cu pietre semiprețioase și icoane cu foiță de aur, în valoare de peste 1,2 milioane de lei (adică mai bine de 250.000 de euro). Achizițiile au fost demarate în urmă cu un an, când președinte al Senatului era Nicolae Ciucă, însă au continuat și anul acesta, în plină criză bugetară. Sau, mai relevant: 1 eșarfă personalizată: 575,63 lei; 1 portofel: 831,92 lei; 1 curea: 831,92 lei; 1 perechi butoni: 436,87 lei etc. Toate aceste contracte au fost date prin încredințare directă, nu prin licitație, unei firme conduse de reprezentanta unui brand de lux din România. Această firmă are un singur angajat și are sediul în Ilfov. Senatul a cumpărat de la această firmă obiecte la prețuri de 2-3 ori mai mici decât cele oferite în mod normal altor clienți. De asemenea, singurul contract încheiat în 2024 de acest brand a fost cu Senatul României.

Ați auzit de cineva care a semnat contracte de acest gen (și multe altele având în spate oameni de partid „la butoane”) care să fie bun de plată pentru asemenea sifonări a banului public? Principalii vinovați a nenorocirii care s-a abătut asupra țării sunt identificați destul de relevant de către guvernabili. De aceea merită să îi evidențiem aici, într-o „listă a rușinii”: profesorii, pensionarii, elevii, asistenții sociali, cei din zona profesiilor libere și (aproape) independente.

La bună comasare și reorganizare! Ca să nu mai avem vreme la a trage cu ochiul în ogrăzi ministeriale.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Tânăr de 21 de ani, reținut pentru tâlhărie

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect