6.3 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

Președintele ANAF: Klaus Iohannis ar putea fi executat silit. I s-a cerut să predea imobilul

Cele mai citite

Preşedintele ANAF, Adrian Nicuşor Nica, a declarat marţi că fostului preşedinte Klaus Iohannis i s-a solicitat predarea imobilului care nu îi mai aparţine şi i s-a comunicat suma pe care o datorează din închirierea acestuia, scrie Agerpres.

„ANAF a comunicat persoanelor respective suma pe care o datorează şi, totodată, le-a solicitat predarea imobilului în cauză care nu le mai aparţine.

În perioada următoare o să îl predea şi o să vă comunicăm public preluarea imobilului.

Practic, în cazul respectiv, sunt două paliere – preluarea bunurilor care au generat veniturile şi, după aceea, recuperarea banilor obţinuţi de domnia sa din închiriere.

Publicitate

Prima etapă cred că se va înfiinţa în curând, în ceea ce priveşte a doua etapă sper că orice demnitar de rang înalt al statului să plătească bunurile respective, să nu ajungem într-o cale de atac şi să începem cu procese„, a explicat Nica, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă a primit un răspuns de la Iohannis, acesta a precizat: „Sunt date pe care nu pot să le fac publice.

În perioada următoare, după ce încheiem discuţia pe preluarea bunurilor cu domnia sa, o să facem public ceea ce înseamnă sumele datorate.

Sumele datorate pot fi plătite doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Sper că va preda imobilul de bună voie, vorbim de un fost demnitar.

Există un termen, nu vi-l pot spune. Avem un răspuns, nu vă pot comunica datele răspunsului”.

Adrian Nica a afirmat că în cazul în care fostul preşedinte va depăşi termenul până la care trebuie să plătească ceea ce datorează va fi executat silit „ca orice român”.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Nebunie pe Municipal. FC Hermannstadt revine de la 0-1, a condus, dar a fost egalată în prelungiri

FC Hermannstadt a făcut un bun, duminică seara, cu FCSB, reușind să revină de la 0-1, dar în final...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect