2.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Marii finanțatori ai partidelor politice în 2024. Cea mai mare sumă donată de un sibian

Cele mai citite

Expert Forum a analizat finanțarea partidelor politice în 2024. Statul a plătit pentru rambursările pentru campaniile electorale, precum și pentru subvențiile anuale ale partidelor politice peste un miliard de lei, din bani publici. Au fost analizate peste 200 de nume ale finanțatorilor principalelor partide politice, publicate în Monitorul Oficial, pentru a înțelege mai bine de unde provin banii care au ajuns masiv în campaniile de anul trecut. Raportul nu acoperă alegerile din 2025. Analiza include doar partidele care au raportat cele mai mari valori – PSD, PNL, USR, AUR și PUSL. Nu sunt incluse toate numele publicate în Monitorul Oficial, ci doar peste anumite limite de relevanță.

Partidele sunt obligate să publice anual în Monitorul Oficial, până la 30 aprilie, o serie de informații precum total cotizații, cotizanți peste 10 Salariul Minim Brut (SMB), donații peste SMB, împrumuturi persoane fizice/juridice peste 100 SMB . Mare parte dintre aceste date sunt acoperite de raport. În sensul acestui raport, marii finanțatori sunt cei care au dat cei mai mulți bani și ale căror nume au fost publicate în Monitorul Oficial.

Sursa: Expertforum

Reguli pentru finanțatori sau donatori

Limitele financiare anuale pentru fondurile plătite către un partid sunt următoarele: echivalentul a 200 de salarii minime brute (SMB) pentru donații și împrumuturi de la persoane fizice, 500 SMB pentru donații și împrumuturi persoane juridice, 48 SMB pentru cotizații. În 2024, SMB a fost 3.300 lei, deci limitele sunt: 660.000 de lei, 1.650.000 lei și 158.400 lei.

Publicitate

Limitele se calculează pe partid și tip de venit, nu există o limită superioară de persoană. În teorie, o persoană poate acorda donații, împrumuturi și cotizații unuia sau mai multor partide. În același timp, poate da bani și pentru campania electorală, unde limitele sunt similare. În 2024, o persoană/entitate a putut acorda pentru partide și pentru fiecare din cele 4 campanii electorale.

O persoană poate dona ca persoană fizică, dar și printr-o firmă, care este entitate juridică. Important este că legea stabilește o limită superioară pentru persoanele care dețin mai multe societăți comerciale, direct sau indirect, prin care ar putea da bani partidelor politice – „Art. 7 – (4) din Legea 334/2006 Valoarea totală a sumelor de bani care fac obiectul împrumuturilor acordate partidelor politice de către persoanele juridice controlate direct sau indirect de o altă persoană ori de un grup de persoane fizice sau juridice nu poate depăşi limitele prevăzute la alin. (1) – (3).” Similar se aplică reglementări pentru donații.

Sursa: Expertforum

Persoanele juridice nu pot dona pentru un candidat, doar pentru un partid, în afara campaniei electorale.

Legea interzice acceptarea sub orice formă, directă sau indirectă, de către partidele politice, a donaţiilor de bunuri materiale ori sume de bani sau prestarea de servicii gratuite făcute cu scopul evident de a obţine un avantaj economic sau de la firmele care au datorii exigible mai vechi de 60 de zile la bugetul de stat.

Partidele pot transfera aceste fonduri în campanie, în limitele maxime pentru cheltuieli, și le pot recupera prin rambursări de la bugetul de stat, dacă obțin mai mult de 3% din voturi și depun o cerere la AEP. De exemplu, limita pentru cheltuieli la prezidențiale este de 20.000 de SMB, ceea ce înseamnă 66 de milioane de lei în 2024.

Rambursările se fac, potrivit legii, în 90 de zile de la data alegerilor, după verificarea rapoartelor de venituri și cheltuieli. Partidele sau candidații pot returna toate fondurile unui donator.

De unde au provenit banii partidelor

În 2024, veniturile partidelor au fost cele mai mari de până acum, mai ales în contextul în care au avut loc patru runde de alegeri. Așadar, partidele s-au mobilizat să obțină cât mai mulți bani de la donatori și prin cotizații. Deși nu avem o statistică oficială, datele colectate de EFOR arată că partidele politice ale căror declarații fiscale sunt publicate pe pagina web a Ministerului Finanțelor arată că veniturile au fost de aproximativ 957 de milioane de lei (din care 353 mil reprezintă PSD), iar cheltuielile de 1,109 miliarde de lei – unele partide au cheltuit pentru campanie, dar rambursările s-au făcut în 2025, ceea ce explică discrepanța.

Din acest total, 382 de milioane lei reprezintă subvenții. Analiza nu include PNL, care nu publicase datele până în acest moment, contrar legii. Am putut identifica date pentru 82 de partide politice; chiar dacă unele partide nu au fost incluse în listă, cu siguranță nu afectează totalul, întrucât toate partidele mari sunt incluse. Deși acest raport nu acoperă în detaliu veniturile și cheltuielile partidelor politice în 2024, graficele de mai jos arată creșterile de venituri relevante comparative cu anii anteriori. Totalul cotizațiilor a fost cel mai mare de până acum la principalele partide analizate, chiar dacă în unele cazuri cotizațiile peste 10 SMB au fost mai mari în alți ani decât în 2024.

Per total, PSD a strâns 22 de milioane (din care 1,25 mil sub 10 SMB), iar PNL 14 milioane. La donații cel mai bine au stat USR și PNL. La împrumuturi, cel mai bine a stat PSD – 47 milioane de lei peste 100 SMB, la care se adaugă 19,7 milioane din împrumuturi sub 330.000 lei. PNL De asemenea, observăm că a revenit în forță un fenomen estompat de mulți ani, și anume împrumuturi și donații obținute de la persoane juridice. PSD, de exemplu, a obținut 3,2 milioane din donații mari de la firme, în contextul în care obținuse 1,1 milioane în 2014 și 5 milioane în 2008.

De asemenea, a obținut împrumuturi de 37 de milioane de lei. Și PNL a avut o traiectorie similară, iar anul trecut a primit 2,6 milioane de lei. USR nu a avut venituri de la persoane juridice. PNL a declarat puține fonduri din împrumuturi – un singur împrumut de la o persoană juridică (500.000 lei), 450.000 lei de la o persoană fizică și 531.562 lei; această statistică este poate determinată și de situația financiară precară în care s-a aflat partidul, mai ales în a doua jumătate a anului. Cu toate acestea, provin majoritar din zona Constanța.

Sursa: Expertforum

Cea mai mare parte din donații, de la persoane fizice

Cea mai mare parte provine din donațiile mari provin de la persoane fizice, în contextul în care PNL a declarat 130 de milioane de lei, care includ și contribuțiile candidaților care sunt aleși ai partidului pentru campanie. PSD a declarat în schimb 47 de milioane de lei împrumuturi de la persoane fizice, USR a declarat 9 milioane, iar AUR 5 milioane. PNL a declarat 3,6 milioane de lei cotizații peste 10 SMB și PSD 1,3 milioane. La PSD majoritatea banilor au ajuns la sediul central. La PNL, după sediul central, cei mai mulți bani au intrat în conturile filialelor Argeș, Galați, Maramureș și Botoșani (între 4 și 4,6 milioane de lei). La USR 5,5 milioane au ajuns la sediul central, iar 1,2 milioane la Iași. La AUR toți banii au mers la sediul central. La REPER, 2,3 milioane lei din 2,5 milioane de lei au ajuns la sediul central.

Un consilier județean din Sibiu a donat peste jumătate de milion de lei

La Sibiu, finanțatorul cu suma cea mai mare reieșită din raport e Beschiu Dumitru, care a donat către PSD suma de 670.000 lei. Banii au fost virați în două tranșe: 170.000 lei în 09.02.2024 și 500.000 lei în 21.05.2024. Beschiu e consilier județean, Prim Vicepreședinte PSD (organizația teritorială Jina). Nu a donat în trecut, iar la localele din 2024 a declarat contribuții de 10.000 lei.

Între partidele analizate în raport și care figurează cu donații reprezentative se numără, ca persoană juridică, una din firmele de top de construcții din Sibiu, care a finanțat PNL cu suma de 100.000 lei. Totodată, aceasta a donat în 2008 pentru PSD 30.000 lei.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Neînvinși și joacă acasă! Viitorii „vulturi” de la U15 sunt gazde în weekend

Sibiul respiră baschet, iar în acest weekend, orașul nostru este gazda celui de-al treilea turneu al campionatului pentru juniorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect