UPDATE: „Pompierii au pătruns în apartamentul unde a izbucnit incendiul. Acesta s-a manifestat la centrala termică din bucătăria apartamentului, fiind afectată și o parte din mobilă și electrocasnice.
Întregul apartament a fost inundat cu fum.
De asemenea, etajul 3 al imobilului a fost și el inundat cu fum. Nu a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru evacuare, locatarii din bloc s-au autoevacuat (aproximativ 40 de persoane).
Se lucrează pentru ventilarea spațiilor inundate cu fum și stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Pompierii sibieni intervin, miercuri, pe strada Johann Sebastian Bach pentru stingerea unui incendiu la un apartament situat la etajul 3 al unui imobil cu 4 etaje.
„La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, un ventilator și un echipaj SMURD.

Din primele informații incendiul se manifestă doar cu degajări de fum, întregul apartament fiind inundat cu fum. Nu sunt victime”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Vom reveni cu detalii.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.