10.2 C
Sibiu
joi, octombrie 9, 2025

PONTUL AVOCATULUI. Apa la 3 lei. Legea care ne salvează de setea scumpă

Cele mai citite

În România, să bei o gură de apă în aeroport sau într-o benzinărie de pe autostradă a ajuns mai scump decât o cafea la colț de stradă. De multe ori, o banală sticlă de jumătate de litru se vinde cu 7, 8 sau chiar 10 lei – de parcă ar conține apă sfințită adusă direct de la izvorul vieții veșnice.

Și pentru că realitatea aceasta absurdă a început să deranjeze până și pe decidenții noștri, a apărut un proiect de lege prin care se plafonează prețul unei sticle de 500 ml la 3 lei în spațiile „captive” – aeroporturi, gări, autogări, metrou, benzinării și stații de servicii pe autostrăzi. Cu alte cuvinte, statul vine să spună, în sfârșit: „Apă e apă, nu parfum Chanel, și da, trebuie să fie accesibilă oricui, oriunde”.

Să recunoaștem: e de un comic amar faptul că avem nevoie de o lege pentru a putea bea o sticlă de apă la un preț rezonabil. În alte state civilizate, apa potabilă este gratis în aeroporturi, la dozatoare publice. La noi, în schimb, trebuia să vină Parlamentul să scrie negru pe alb că o apă de jumătate de litru nu trebuie să coste cât o masă de prânz la cantină.

Mai mult, comercianții din aceste spații vor fi obligați să aibă permanent apă la acest preț, să afișeze clar tariful și să nu încerce să „păcălească” clientul. Cu alte cuvinte, o adevărată revoluție comercială: pentru prima dată, nu mai suntem obligați să alegem între a ne hidrata și a lua un taxi acasă după ce am rămas fără bani în aeroport.

Ca avocat, nu pot să nu observ ironia: Constituția garantează „dreptul la un nivel de trai decent” și „protecția consumatorului”, dar în practică, până acum, aceste drepturi s-au oprit la intrarea în duty free. Acolo, cetățeanul era transformat brusc într-o victimă de lux a „pieței libere”, unde apa costa cât două cafele de la Starbucks.

Și pentru că realitatea economică a fost lăsată de capul ei, a fost nevoie ca statul să reglementeze și acest aspect banal: cât poate costa o apă. Suntem, astfel, martorii unei premiere: prețul lichidului cel mai vital pentru supraviețuire este impus prin lege, în mijlocul Uniunii Europene.

Îmi imaginez viitorul cu aceeași doză de sarcasm:
• Poate vom avea un HG pentru covrigii din gări – plafonați la 2 lei.
• Sau un ordin ministerial pentru cafeaua de automat – maximum 1,50 lei, indiferent de locație.
• De ce nu, chiar o lege pentru toaletele publice din autogări – acces garantat cu 1 leu, nu 5 lei ca în prezent.
Până atunci, să ne bucurăm: apa la 3 lei este, probabil, cea mai sănătoasă posibilă victorie legislativă a ultimilor ani. Și, totodată, o dovadă că în România, pentru lucrurile elementare – precum a bea apă fără să-ți amanetezi cardul – e nevoie de o lege specială.

În rest, să nu uităm: dacă în alte țări apa e gratis la fântână, la noi e nevoie de Parlament să facă dreptate la 500 ml.

Avocat Alexandru Zavatin, Baroul Sibiu

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

A început nebunia petardelor în Sibiu: trei minori sunt cercetați penal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat mai multe articole pirotehnice deținute fără drept de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect