Parlamentul a stabilit: nu putem retrage toți banii din Pilonul II de pensii, singura excepție fiind în cazul bolnavilor oncologici.
Astfel, doar bonavii de cancer şi cei cu sume foarte mici acumulate îşi vor primi toţi banii odată. Ceilalţi pot obţine maximum 30% la pensionare, iar restul pe parcursul a 8 ani.
Plata va fi făcută prin intermediul unor organisme private și a unei scheme financiare monitorizate de stat.
Legea a fost criticată inclusiv de câţiva parlamentari ai Puterii iar reprezentanții UDMR nu au votat.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind plata pensiilor private care stabilește cum vor fi plătiți banii acumulați în Pilonul 2.
Proiectul a fost susținut de PSD, PNL și USR, iar la vot s-au înregistrat 178 de voturi pentru și 64 împotrivă, mai mulți deputați – inclusiv din coaliția de guvernare – abținându-se.
Potrivit legii, plata pensiilor private se va face în tranșe, iar prima tranșă poate fi de până la 30% din suma acumulată, urmând ca restul să fie eșalonat pe o perioadă stabilită.
„Fondurile de plată ale pensiilor private sunt de două tipuri: fonduri de plată de tip retragere programată, care vor funcționa pe baza de conturi individuale și vor oferi pensii plătite pentru o perioadă limitată de timp, precum și fonduri de plată a pensiilor viagere, fonduri care vor oferi pensii pe întreaga durată de viață a membrului sau a supraviețuitorului”, a declarat deputatul PSD Adrian Solomon.
Proiectul prevede și o excepție importantă: persoanele diagnosticate cu boli grave, precum cancerul, își vor putea retrage integral sumele acumulate, fără limitări de timp sau procent.
Fondurile de plată a pensiilor private vor achita ASF o taxă lunară care nu poate depăși 5% din totalul comisioanelor de administrare percepute de aceste fonduri beneficiarilor pensiilor, iar bolnavii de cancer vor putea primi întreaga pensie de la Pilonul II într-o singură tranșă.
Pot primi, de asemenea, toată suma sub formă de plată unică persoanele care au un fond mai mic decât contravaloarea a 12 indemnizații sociale lunare.
„Membrul unui fond de plată poate primi maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plății pensiilor lunare.
Prin excepție, bolnavul cu afecțiuni oncologice poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal sub formă de plată unică.
Dreptul membrului de a primi echivalentul a maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată se acordă pentru fiecare cont individual de pensii private deținut de către membru”, se arată în proiectul de lege.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.